Acele măști care ne încovoaie

Vi s-a întâmplat să priviți un om și să realizați că poartă o mască atât de grea încât se pleacă în a fi altcineva? Că acea mască îl trage în jos, îl încovoaie, în loc să îl ridice? Sau … chiar….să poarte mască peste mască, care mai de care mai colorată și mai grea, trăgându-i privirea în jos până corpul ajunge să se încovoaie?  Că măștile acelea poartă și voce, între stridentă și controlat senzuală? Sau… dimpotrivă autoritară de te simți ca în fața unui forum suprem al judecății de apoi? 

acele masti care ne incovoaie


Nu știu dacă mie mi se întâmplă pentru că am imaginația prea bogată sau pentru că simt oameni, pentru că simt durere și bucurie deopotrivă. Dar cumva o simt. Și nu știu cum, am început să anticipez când voi găsi măști. Iar pe mine măștile și lipsa autenticității mă dureau. De fapt, mă durea faptul că eu credeam că trebuie să nu fiu ”eu” în fața altora. Mă dureau măștile pe care eu credeam că trebuie să le port pentru a ajunge la alte măști? Da oare, chiar trebuie să port acele măști? Și oare… trebuie , chiar TREBUIE să par cumva anume dincolo de confortul meu? 


Dezvolt o afecțiune grozavă: de a-mi plăcea de mine 

Asta am realizat recent când, mergând la un fel de întâlnire, am simțit că pur și simplu nu pot intra în acea sală. Îmi era că voi vedea măști și voi auzi acele măști vorbind cât de frumoase, deștepte și devreme acasă sunt. Mi-am dat seama că nu pot intra să mă prezint altfel decât un om, un profesionist care face ce poate face, cât de bine poate, în limita umanului posibil.  Că nu sunt perfectă și nu pot promite rezultatele perfecțiunii. 


Am mai realizat că unele măști apar din senin pe fața noastră să ne protejeze de.. Orice. Alergie la oameni, limfom de neputință, grimasă de dispreț la unii, hidoșenia părăsirii la alții, mutilația trădării. Nici măcar nu știm când au apărut pe fața noastră. Dar ne dor și ne încovoaie sub greutatea lor. 

Măștile pe care le purtăm – cerința unei false perfecțiuni 

Întârziasem,  toate evenimentele concuraseră să întârzii ( 2 ore în traficul bucureștean îți dă timp de reflecție 🙂 ). M-am întrebat să intru sau nu? Mi se aduna că nu vreau să intru, dar nu aveam limpezime de ce nu vreau. Apoi am văzut alți întârziați care își arajau haina, își schimbau postura îndreptând umerii, exersând un zâmbet. Inconștient își puneau măștile. 


E o părere personală, dar acele măști sunt rezultatul societății în care trăim, o societate care vrea să proiecteze perfecțiunea. Am mai scris despre asta și poate voi mai scrie, atâta timp cât eu caut să mă vindec de același lucru. 

Propria mască mă sufocă mai tare decât măștile altora

Am plecat. Pe drum mi-am dat seama că nu măștile altora mă dureau, ci masca proprie. În acea zi îmi era greu să port o mască a perfecționismului când știam clar că sunt om. Unul care asudase și trântise sudume în trafic. Care are vise și speranțe. Care are frici și preocupări. Care e departe de perfecțiune și nici nu vrea fake it until you make it, fiindcă acel fake doare și doar consumă energie. Care dezvoltă o afecțiune ce nu prea mai suportă să pună măști: afecțiunea de a-mi plăcea de mine așa cum sunt.

Pentru alții nu a fost cea mai grozavă decizie că am stat privitor ca la teatru să văd măștile altora, conștientizându-le pe ale mele. Dar nu e despre alții, e despre mine. Pentru mine a fost bine să plec și până la urmă asta contează. Cel mai bun prieten al meu trebuie să rămân eu. 

Asta nu înseamnă că voi sta departe ca un monah. Asta ar înseamna că de acum mă mai accept puțin așa cum sunt, cu sau fără mască. Asta ar însemna să fiu mai atentă când, involuntar, îmi pun mască. Inevitabil, în această lume a proiecției perfecțiunii imposibil să nu mai apară un strat de protecție pe fața mea, în vocea mea. Important e să îmi dau seama când apare și să realizez că nu sunt eu aceea și să nu las masca să usture sau să  mă încovoaie. Să nu o las să mă aplece să privesc pâmântul pe când pot privi cerul. 

Sursa foto: https://pixabay.com

Daca ti s-a parut interesant poti da mai departe. Iti spunem totusi ca distribuind, date cu caracte personal, asa cum le-ai afisate in social media, vor fi facute vizibile.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail