Călător prin Oltenia de sub munte

Vi s-a întâmplat să vă pierdeți pe cărarea lucrurilor, să porniți de la un obiectiv, să planificați un traseu și să realizați că v-ați îndepărtat demult de drumul pe care vi l-ați propus? Să faceți lucrurile sub presiunea de a face? Și în virtutea ”a face ce trebuie” să mai ratați să vă oferiți și unele bucurii mărunte? Să fiți acei cizmari fără pingele, până la urmă, când pasiunea vă e și job? Așa am simțit eu astăzi, uitându-mă la călătoria către Târgu Jiu, trecând prin Oltenia de Sub Munte.


Oltenia de sub munte  Raureni - Horezu Targu Jiu
Oltenia de sub munte Raureni – Horezu Targu Jiu . Prima la dreapta și a ieșit soarele!

Cumva am scăpat unele lucruri din vedere tot tricotând muncă. Cumva prinsă între așa numite articole SEO pentru iXpr și alte proiecte, am ratat să mai scriu povestea din ”Țara mea cu ochi frumoși”, loc unde îmi era foarte drag să mă pierd în bălăurit (na călătorit) și scris. Îmi propusesem ca acest blog să fie unul de suflet, despre locurile dragi mie, despre oameni cu suflet care, sub o formă sau alta, și-au pus amprenta asupra cine sunt astăzi, cu bune și rele. M-am trezit că lucrurile nu stau tocmai așa, că I explore a devenit o colecție de articole despre destinații sau evenimente, colecție pe care o voi continua oricum. Dar, acum, întorcându-mă de la Târgu Jiu, bucurându-mă de întregul drum,  tocmai am văzut că nu am mai povestit demult și că m-am îndepărtat de începuturile primului blog, pe când fredonam în cântec și în articole ”Țara mea cu ochi frumoși”. În ”a face” am împărtășit rareori emoția poveștii și a călătoriei.

Azi nu voi povesti despre destinația finală, Târgu Jiu, ci despre cum am văzut Oltenia de sub munte din mers și, poate, cum mi-o amintesc, am trăit-o și simțit-o în timp.

O paranteză despre destinația finală – Târgu Jiu

Orașul Târgu Jiu m-a făcut să mă simt acasă. Mai fusesem cu multă vreme în urmă, am văzut Poarta Sărutului și Masa tăcerii, am tras două fotografii și am plecat. Nu am simțit  acea căldură a locului dincolo de orice, de parcă ar pluti bucurie și mister în aer. Târgu Jiu este orașul lui Brâncuși, dar, cumva simt că locul a ales omul și omul locul.

Parcul Central Târgu Jiu
Parcul Central Târgu Jiu – eu l-am numit, pentru mine, parcul Brâncuși.

Târgu Jiu este dincolo de obiective turistice, este o destinație unde stai îndelung  să contempli cele trei creații și să te întrebi un șir lung de ”de de?”. Să te plimbi pe străzi, printre case, să te bucuri de mirosul verii. Un miros dulce, care persistă în umiditatea din aer, un amestec de mâna Maicii Domnului, tei și soc. Să te flenduri la miezul nopții pe străzi și să vezi ca e un oraș activ, viu. Să mergi pe străzile cu blocuri, dar să nu simți acea vibrație de ”fucking nașpa”, ci dimpotrivă.

Dar să o luăm cu începutul.

Scopul călătoriei – un duce la care am visat. Ducele are un cilindru, e în 4 timpi și arătos tare! Poveste armăsarului  de poveste e că nu mi se prea potrivește

Îmi doresc de ceva vreme să schimb motocicleta, dar m-au reținut unele lucruri: dimensiunea mea, bani, un model potrivit, mediu pentru dimensiunea mea și pentru alte dude pe care le am, unii dintre voi le știți deja. Mi-au picat ochii asupra KTM Duke 390 la care am bălit luni de zile, am văzut o grămadă de videouri și citit recenzii. Îmi plăcea maxim ( e Superbă – și încă îmi place) nu îmi rupea gâtul prin putere, șaua, ziceam eu că e potrivă la cei 80 / 82 cm. Încă nu sunt sigură că nu sunt prea liliput pentru ea. Testele de până acum m-au provocat să mă cam răzgândesc. Motocicleta din Târgu Jiu e lucrare, aproape nouă, impecabilă, modificată, dacă vi se năzare, vă dau detalii.

KTM Duke 390
Ducele la care am poftit, dar de la care bat în retragere.

Pe scurt, la Târgu Jiu m-am dus să îmi dau întâlnire cu o motocicletă la care visasem și pentru care muncisem cu sârg de ceva vreme. Ca idee cât de chitită am fost, la un moment dat, când am avut o constipație creativă într-un proiect, îi spuneam unui prieten ”Cum să descriu creativ și diferit când toate gențile astea sunt la fel? Dreptunghiulare, mici, cu lanț? ”. El mi-a răspuns ”Te gândești că e lanțul la motocicletă”. 🙂 Cumva a funcționat. A venit și creativitatea, și concentrarea, și sporul. Dar nu tot la ce visăm e neapărat pentru noi și a trebuit să accept, dar poate voi vorbi despre asta într-o altă zi.

O ploaie torențială care se oprește la prima la dreapta

Pentru că avusesem treabă am plecat târziu din București, așa că la Dedulești ne-am oprit la niște mici-mari. Am mâncat pe îndelete, nu au fost răi, dar nici nu pot spune că m-au dat pe spate, asta și pentru că vara tind să mănânc în primul rând legume, iar la mine nicio masă nu e fără roșii. A fost chiar o fază haioasă cu un câine vagabond, pe care aș numi-o filozofico- măslină paradoxul abundenței. Animalul se tot uita la noi, dincolo de gard,  cum mâncam, încât i-am aruncat jumătate din mic. L-a tot plimbat cu botul de colo dincolo, apoi s-a întors milog la noi, fără să mănânce carnea. Cred că era sătul de mâncare, tot ce își dorea era o mângâiere.

Am tot mers, traversarăm ( doar eram în Oltenia, nu? 🙂 ) Oltul în Vâlcea, ajunserăm în Râureni   și deodată… Ploaie! Dar ploaie sănătoasă, de vară, de abia vedeai la doi pași în față.  Oare Google ne-a dat cea mai bună rută? Poate ar trebui să introducă în opțiune de selecție ”drum cu soare!” 🙂

Ca o paranteză , de câte ori v-ați gândit că Vâlcea înseamnă un drum în vale? Cam așa e județul acesta, un drum între munți și văi.

Drum cu soare prin Vâlcea.
Drum cu soare pentru noi prin văile din Vâlcea

Draga mea prietenă Cati îmi spune ”Lasă, să vezi tu că imediat ce facem dreapta se oprește și ploaia.” Și pe bune, așa s-a întâmplat! Am făcut dreapta, iar ploaia s-a oprit. Era uscat, de parcă am fi tras o linie. Cineva acolo sus ne ascultă și ne iubește (uhh, cineva ne ascultă, sună în zilele noastre cumva. 🙂 )

Oltenia de sub munte – un alt loc unde ar fi putut trăi Miorița

Îmi place Oltenia de Sub Munte, îmi plac casele oltenești, cu brâuri înalte ce se aliniază reliefului, cu o cochetărie și ornamentație caldă, curbată, ce în mintea mea seamănă cu acasă. Aceasta poate pentru că sunt munteancă, iar formele acestea le-am tot văzut.

Mă încântă peisajul înalt, maiestuos, dar primitor și neabrupt. Cu vârfuri ce se unesc cu cerul și poieni verzi ce îmbată ochii și inima cu viață. Cu peșteri ce poartă în adâncurile lor povești între mistic, vitejie și istoria supraviețuirii unui neam. Cu sate ce arată meșteșuguri și îndeletniciri ce ne întorc la ceea ce suntem. De câte ori trec prin astfel de locuri, de câte ori văd poienițe între munți, mă gândesc că ar fi fost un loc bun unde ar fi păscut Miorița, unde s-ar fi născut o baladă.

Pe aici a trecut miorita- Oltenia
Poate aici a fost Miorița…


Norii se plimbau fumurii, leneși, lăsând totuși soarele să ne lumineze drumul, fără pericol de ploaie. Lumea Olteniei de Sub Munte, între cer și pământ oferea un spectacol gratuit, mut și colorat.

Am trecut prin sate unul, după altul.  Când am lăsat în urmă trovanții din Costești știam că mai e puțin până la Horezu, unde îmi propusesem o oprire.

Horezu – între olărit demn de patrimoniu intangibil UNESCO și kitch

Nu am mai fost în Horezu de ceva vreme, dar văzându-l acum mi-am amintit cât de aerisit era prima oară când m-am oprit la casele meșteșugarilor, cât de greu îmi era să aleg ceva pentru că aș fi cumpărat toate vasele, ceșcuțele sau oloaiele pentru sarmale. Acum mi s-a părut supra aglomerat, magazin lângă magazin, greu de străbătut.

Și acum mi-a fost greu să aleg ceva și până la urmă nu am luat nimic. Aceasta pentru că acum mi s-a părut că Horezu, deși olăritul în acest oraș a devenit parte din patrimoniul intangibil, a luat aspect de iarmaroc. Sunt puține farfurii tradiționale de Horezu, ce se pierd între tot felul de biblicuri de origine orientală. Am renunțat pur și simplu.

Horezu Vâlcea
La Horezu am preferat să mă uit peste gardul omului să văd verdele munților și înaltul cerului.

Am tot mers. Drumul și-a văzut de treaba sa, șerpuind calm, noi de a noastră urmându-l. Am lăsat în urmă intrarea către Polovragi, Baia de Fier (peștera Muierii), Măldărăști și am tot mers. Peisajul rămânea la fel de primitor, șoseaua părea mai veselă, ca o horă oltenească.

Am ajuns în Târgu Jiu în zi de sărbătoare, nici măcar acum nu știu ce se întâmpla. Dar despre Târgu Jiu voi povesti, Sper, curând.

Ce să vizitați în Oltenia de sub Munte

Acum nu prea am avut multe opriri, dar am tot călătorit în zona aceasta, așa că nu vă las doar cu impresiile unui drum pe repede înainte. Eu vi le spun așa cum le-am vizitat și cum mi le dictează memoria, voi le organizați cum vă pică  bine, alegeți ce vi se potrivește. Imaginile sunt și ele vechi, așadar nu aruncați cu pietre în fotograf. 🙂

Govora și Mănăstirea Govora

–  Govora e cunoscută pentru băi, deși lăcașul mănăstirii e vechi de când timpul. E aproape surprinzătoare, pare să aibă ziduri de cetate, păstrându-și căldura simplității. Grădina e colorată, vie, un amestec de piatră și flori care te duce cu gândul la o îmbinare între viață frumoasă și trăinicie.  Așa cum ar trebui să fie, de fapt, credința.

Manastirea Govora - Valcea
Mănăstire Govora – imaginea mea din arhiva- de primăvară

Mănăstirea dintr-un lemn

 frumoasă e povestea lăcașului, inginerească lucrare este edificiul, impresionanți sunt stejarii seculari din jur! Se spune că mănăstirea a fost făcută în urma unui vis, în care apărea că o icoană făcătoare de minuni ar fi fost în scorbura unui copac, iar din acel  stejar a fost construită mănăstirea. Dincolo de meșteșugul tâmplarilor, al dantelării lemnului, pe mine m-a lăsat mască faptul că erau inclusiv nituri făcute din lemn.

Mănăstirea dintr-un lemn - Vâlcea
Mănăstirea dintr-un lemn- nu dați cu pietre! Imaginea e slabă și veche. E tot ce mi-a rămas după ce hardul extern a dat ortu’.

Costești și Muzeul trovanților

– trovanții nu sunt niște creaturi SF sau cine știe ce orătănii, trovanții sunt pietre care cresc. Explicațiile sunt multiple (unele chiar SF!), dar se pare că magnetismul și umiditatea adună siliciul în acele forme de sculptură abstractă. Este impresionant. Posibil să crească uluitor, dacă ”binevoitorii” nu ar fura din pietre sau vandaliza locul din când în când.

–  din Costești există o intrare spre parcul Național Buila Vânturarița.

Mănăstirea Bistrița

Imensă, impunătoare, amplasată într-un cadru mirific.

Mănăstirea Arnota

  • primul lucru care îmi vine în minte este o exclamație ”mai aproape de cer!”. E veche de când timpul, a cărui amprentă o poartă, și o simplitate rar- întâlnită la clădirile ortodoxe. Se spune că lăcașul a fost la origine din lemn,  ctitorit de Matei Basarab.
Mănăstirea Arnota
Mănăstirea Arnota învăluită în ceață- iarăși foto de arhivă.

Mănăstirea Hurezi ( Horezu)

  • este un spectacol al arhitecturii brâncovenești, este o capodoperă într-un colț de rai.  Este una dintre primele mănăstiri (dacă nu chiar prima!) ctitorită de principele Brâncoveanu. Arcadele și coloanele poartă o blândețe aparte prin formele rotunjite, prin simplitatea ornamentelor. Am amintiri frumoase aici. În urmă cu ani, înainte de Paște, m-am oprit și m-am spovedit. Era un preot blând, cald, așa cum gândeam eu că ar trebui să fie un preot. Și pe bune, în acel an chiar mi-a fost bine! ( cât vedeam eu din acel bine, e altă poveste! 🙂 )

Cică denumirea de Horezu vine de la hurezi, o plantă de leac care creștea doar aici.

Chilii la Mănăstirea Hurezi – altă imagine adunată din vechiul blog.

Horezu și Olari  

– despre casa olăritului de Horezu, tocmai am scris. Adevărul e că Olari e mai aproape de adevăratul cocoș tradițional.

Polovragi

 în comuna oltenească se află mănăstirea și mai sus se află peștera (unde, nu știu dacă mai este aceeași ghidă, dar doamna aceea de vârstă respectabilă, cu o energie aparte și povestea în suflet m-a făcut să iubesc peștera). Circulă tot felul de istorioare despre acest loc, se spune chiar că aici ar fi trăit Zamolxix. Este evident o peșteră ce a fost locuită sau folosită drept adăpost de către strămoșii noștri, daci. Un spectacol îl oferă natura însăși, la Cheile Oltețului, unde apa sapă în munte, ca o graniță între Parâng și Munți Căpățânii.

Cuptor dacic în Peștera Polovragi
Cuptor dacic în Peștera Polovragi

Baia de Aramă și Peștera Muierii

– lungă ( dacă îmi amintesc corect – 900 m de vizitare),  întortocheată și cu povestea istoriei noastre, istorie care adăpostea femeile în peșteră pe vremuri aprige de bătălie. Sfatul meu este să fiți pregătiți să îngenuncheați la propriu! Sunt pasaje unde mersul piticului vă ajută să înaintați.

Culele oltenești – Măldărești

  • Greceanu, Maldăr – păstrează acea arhitectură superbă oltenească, iar cumva, casele boierești m-au făcut să văd că proprietarii erau dincolo de opulență, acestea fiind distinse prin eleganța simplă a formei și a culorii albe.

Poveștile sunt ale mele, unele istorii sunt istorii. Sfatul meu să mai citiți informații despre atracții și destinații și în alte locuri. https://ro.wikipedia.org/ e o resursă bună, încontinuu îmbogățită.

Cam atât pentru azi, mă întorc la scris alte chestii. Revin cu povestirea despre Târgu Jiu, un oraș cu o energie aparte. Chiar mi-ar plăcea să aflu părerea voastră despre Oltenia de sub munte și despre alte locuri de poveste.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail