Excursii de o zi in Bulgaria

4oct. - by admin - 0 - In calatorie timp liber Utile

Excursii de o zi in Bulgaria – descopera ce poti face intr-o singura zi in tara vecina

 

Bulgaria inseamna mai mult de un concediu pe plajele aurii de la Nisipurile de Aur si ofertele all inclussive pe care poti sa le cumperi de la agentiile de turism de la noi din tara. Mai ales daca locuiesti in sudul Romaniei, poti oricand sa treci granita si sa petreci un weekend de neuitat. Bulgaria are foarte multe de oferit pentru toata lumea, indiferent de gusturi in materie de concedii perfecte. Noi am intocmit o lista cu cele mai inedite locatii pe care le poti vizita daca ai la dispozitie doar un timp foarte scurt pentru a vizita Bulgaria.

 

Topul destinatiilor care nu trebuie ratate in Bulgaria

 

Prima destinatie de pe lista noastra este Biserica Boiana, o frumoasa biserica medievala ortodoxa, aflata in Sofia. Lacasul de cult a fost introdus in patrimoniul UNESCO in anul 1979 intrucat adaposteste o serie de fresce unice in lume.

Daca iti doresti sa colinzi pe strazile unei mici localitati linistite si parca desprinse dintr-o poveste, atunci iti recomandam sa vizitezi Koprivstita. Aceasta mica localitate face parte din topul celor 100 de locuri turistice nationale pe care nu trebuie sa le ratezi atunci cand te afli in Bulgaria. In anul 1952 a devenit un oras muzeu iar in anul 1972 a devenit o rezerva istorica si arhitectonica. Veti putea vizita multe biserici si muzee iar oraselul acesta a fost si locul in care s-a deschis prima scoala bulgareasca.

La 8 km de Gabrovo, pe malul raului Siveck veti putea sa descoperiti un orasel minunat si fermecator: Etara. Acesta este un adevarat muzeu etnografic in aer liber in care poti vedea obiecte de artizanat vechi, obiecte de decoratiuni interioare si design, lucrari de arhitectura, etnografie si folclor, obiecte vestimentare din secolele XVIII-XIX si poti sa te delectezi pe parcursul zilei cu preparatele traditionale specifice locului. Este bine sa stiti ca Gabrovo a fost un important centru economic, educational si comercial in perioada de prabusire a Imperiului Otoman.

excursii o zi bulgaria - Sofia

Destinatii de weekend sau chiar de o zi in munti

 

Cele 7 lacuri din Rila reprezinta o locatie care iti va taia rasuflarea la propriu prin peisajele deosebite si lacurile care completeaza imaginea. Aceste lacuri glaciare din muntii Rila atrag annual mii de turisti. Veti putea respira aer curat si sa va bucurati de frumusetea naturii iar aceasta reprezinta una dintre cele mai bune modalitati pentru a petrece o zi foarte linistita.

Stancile Belogradchik reprezinta o alta destinatie foarte potrivita pentru un weekend perfect. Sunt situate in zona de nord vest a Bulgariei langa orasul cu acelasi nume. Muntii cu o frumusete deosebita adapostesc si o manastire de maici cu o legenda impresionanta pe care va lasam sa o descoperiti atunci cand ajungeti in zona intrucat nu dorim sa stricam suspansul. Fiecare stanca are un nume si o poveste proprie, mai pe scurt puteti sa petreceti o intreaga zi descoperind lucruri noi si sa va bucurati de aer proaspat si de preparatele locale care va vor cuceri.

Asadar, daca va aflati in Bulgaria pentru un weekend sau chiar mai putin, aveti la dispozitie cateva locatii care va vor oferi acel ceva deosebit si inedit pe care il cautati pentru a avea o zi demna de a fi povestita pe nerasuflate celor de acasa.

 

Sursa foto – pixabay

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail