Iesire valceana

16Mar - by Corina - 0 - In Suflet Trup

Oxigenul, muntele si oamenii lui frumosi

 

Nu mai iesisem intr-o drumetie din 2014. Numai nu se aliniau stelele, ca sa zic asa. In mai 2014 a inceput o serie de schimbari, pe cand am trecut de la agentia de turism la consultanta in comunicare. 2015 au venit una dupa alta, as putea spune ca pentru mine a fost un concurs de adaptare. Cert este ca nu mai fusesem pe munte, intr-o drumetie, din mai 2014. In ultima vreme nici fitness nu mai facusem, imi lipsea grav miscarea si … Oxigenul .

 

Doua dintre prietenele mele dragi se gandisera sa plece cu Asociatia Oxigen intr-o drumetie si au

Prin Buila Vanturarita Foto Corina Stanciu
Prin Buila Vanturarita Foto Corina Stanciu

conspirat sa nu plece singure, sa ma ia si pe mine. Am vorbit am spus in principiu Da. Era intr-o duminica. Luni dimineata, draga mea draga prietena, imi zice ca nu am cum sa dau inapoi. 

Eu si timpul nu suntem prea buni prieteni. Sunt in concus cu el, de parca as fi the Mad Hare in Alice in Wonderland. Ma trezesc devreme sa nu pierd timp, vorbesc repede, dintr-o suflare,  sa nu risipesc timp, alerg in loc sa merg… De data aceasta, nu mai aveam cum sa dau inapoi. Imi si suradea ideea unei escapade, dar refrenul “I am late” parca nu imi dadea pace…

 

Mi-a dat pace odata ce am urcat in autocar, sambata de dis de dimineata. La autocar, majoritatea, spre bucuria mea, erau foarte tineri, toti imbracati potrivit unei iesiri pe munte. In afara de prietenele mele, care mai fusesera cu acest grup, nu stiam pe nimeni. Odata ce am ajuns la autocar, am stiut ca uneori e sa iti dai pace si ragaz. Lucrurile care conteaza nu se fac contra cronometru.

 

Oxigenul, Buila- Vanturarita si oamenii

 

Stiam prea putin despre asociatia Oxigen foarte putin. Vazusem grupul lor urcand spre Malaiesti in plina iarna.Prietenele mele au mai iesit pe munte cu ei, intrucat aceasta este marea cauza a Asociatiei Oxigen: natura.

 

Traseul trecea prin rezervatia naturala Buila Vanturarita, in judetul Valcea. Ziua nu era cea mai frumoasa, se anuntasera ploi in toata tara. Nu imi era frica ca m-ar fi udat ploia, eram echipata, mi-am luat si pelerina de rezerva… numai parazapezi ca protectie impotriva noroiului nu mi-am luat. M-am conformat cerintelor organizatorilor, aveam frontala la mine, dar, dupa cum voi scrie mai tarziu, mie nu mi-a folosit.  Poate doar sa imi vad mai bine noroiul de pe nadragi. 

 

Am mers cu autocarul pana in satul (comuna) Pietrari unde ne-am debarcat cu mic cu mare si am inceput sa ne punem echipamentele.  Era umed, iar peste munte se vedea o ceata deasa.  Desi aveam un rucsac urias cu toate cele, cel de tura era decent si in dimensiuni si greutate. Copii care practicau frecvent iesirile cu Oxigen erau bine preparatii pentru conditiile date. Nici eu nu stateam raum dar vazand noroiul de pe marginea drumului, ma gandeam la ce ma asteapta in padure si cu atat mai rau imi parea ca nu imi luasem parazapezile.

 

Gasca era faina si era formata in mare parte din tineri ( sau mai putin tineri in buletin, dar cu suflet tanar).  Toti relaxati, inclusiv organizatorii. Existau reguli stricte in ce privea traseul si conduita pe munte, in rest, voie buna si miscare intr-o gasca de prieteni. Aceasta chiar daca pe majoritatea ii vedeam pentru prima oara in viata.

 

Buila – Vanturarita –  schitul Patrunsa si padurea

 

Traseul ne-a fost descris de  catre organizatori de dificultate medie si de la inceput  a fost  ne-au zis ca putem opri la schitul Patrunsa daca avem dubii. Nu pot spune ca a fost dificil pana la Patrusa, nici simplu nu a fost. Dupa doua luni de pauza de miscare nu am vrut sa fiu o corvoada pentru grup, asa ca m-am retras, alaturi de o parte a grupului,  la schitul Patrunsa. Nu mi-a parut deloc rau, in toata udeala am incins un picnic. Schitul este superb, calugarii cucernici.  Cand am intrat in biserica veche un calugar repeta „Doamne Isuse hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii”.  A continuat fara, parca, sa simta ca noi ne agitam in jur. 

Ma voi intoarce totusi la peisaj si traseul in sine.

 

Ghiocei prin Buila. foto Corina Stanciu
Ghiocei prin Buila. foto Corina Stanciu

Pana la ceea ce am numit noi “la izvor” am mers prin padure pe drum forestier, drumul chiar lejer. Covorul de frunze uscade cazute de cu toamna prin padure abia se zarea. Copacii era golasi si desi, iar cu bucurie am constat ca defrisarile in aceasta zona nu si-au facut simtite prezenta ca in alte zone. Imi doresc sa ramana la fel. Am mers pana la izvor aproximativ o ora, o ora jumatate, desi nu as putea spune cu mana pe inima ca acesta a fost timpul  de mers.

 

De la izvor se lasa drumul forestier in urma si se merge numai pe poteca. Umezeaza de la ceata si ploile recente il transformasera in noroios, iar pe alocuri, rocile calcaroase erau alunecoase.   Printre copacii golasi se vedeau ghiocei cu clopotul florii alb, inspumat, mare cum nu am vazut niciodata in piata bucuresteana. De fapt, pana acum nu am vazut ghioceii crescand in padure, cu atat mai putin atat de numerosi. Albastrele de munte ( daca se numesc asa) apareu ici- dincolo, complesite parca de ghioceii din jurul lor.

 

Mi s-a parut interesant cum ceata, dadea un aer misterios padurii. Nu era nimic trist, doar invaluit in pacla umeda si mister.  Au existat momente cand a trebuit sa trecem peste niste busteni si atunci, uitandu-ma cu atentie pe unde calc, am observat covorul gros de frunze ruginii contrastand cu albul ghioceilor ce se iteau de sub el. Monumental!

 

Traseul turistic: Pestera Polovragi, Culele Maldarasti si Greceanu, Horezu, Trovantii de la Costesti

 

Pestera Polovragi e cunoscuta multora dintre noi. Nu voi vorbi despre pestera sau semnificatiile ei, ciCule de la Maldarasti. Corina Stefan despre omul care te initiaza in tainele ei, ghidul care ne spune povestea de ani de zile. Nu ii cunosc numele, desi am remarcat-o cu mai multi ani in urma.

Este exemplul de om care isi face meseria cu pasiune, care pare sa nu munceasca. Povesteste cu insufletire, cu drag, cu prietenie. In ciuda faptului ca are o varsta respectabila, alearga sprintena ca o caprioara prin pestera care ii pare a-i fi a doua casa. Vocea-i vibreaza si rasuna de la atata pasiune.

 

Desi culele sunt superbe, nu am gasit aceeasi pasiune in “tiitoarea” locului. Ghida a fost mai plata, cu o voce egala, a plictis. Culele sunt faine, aduc istoria si povestea locului. Gradinile, in simplitatea lor sufla aerul boem al boierului de la tara.

 

Trovantii, dincolo de povestile misterioase pe care le nasc in jurul lor, au frumusetea lor. Au acel aspect al unor sculpturi abstracte pe care natura le-a lasat neterminate, tocmai penru a le modifica continuu.Trovantii de la Costesti

 

Nu mai continui povestea cu excursia de acum, tocmai sa imi dau motiv sa mai ies curand si sa vin cu una noua. Imi lipsea iesirea in natura, imi lipsea miscarea si aerul de munte, imi lipseau oameni care sa aiba pasiuni faine. Le-am primit din plin in acest weekend in Buila Vanturarita.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns