Ioana Olteanu – Hai cu Dacia!

Sunt femeie, așa ca pot face orice îmi propun sa fac. Dacă nu astăzi, mâine sigur. – Ioana Olteanu  – Hai cu Dacia

 

O cunosc pe Ioana de ani… mulți că le-am pierdut șirul!Ioana Olteanu Gheorghiu - Hai cu Dacia

Am cunoscut-o… la un interviu de angajare în 2004 pentru postul de reporter special. Trecusem niște probe scrise, dar mă simțeam terifiată de respingere, veșnică mea grijă: când o să îmi vadă mâinile o să îmi spună “pas!”.

Interviul propriu-zis era susținut de Geo Mihalcea (altă femeie și mamă minunată!), Ioana era alături, făcea pe asistenta. Geo imagina tot felul de situații imposibile la care eu trebuia să răspund, Ioana, ca un spiriduș se plimba și îmi arunca pastile, alte provocări. Cumva din timpul interviului, în toată groaza mea, am intuit că tânăra frumoasă e mai mult decât o asistentă. La final, le-am spus preocuparea mea: “nu vă deranjează mâinile?!!!”.

 

Nu, pe Ioana nu au deranjat-o deloc mâinile. De fapt, cred că era atât de concentrată pe omul din spatele ideilor că nu a observat (deși, frate! Vede tot femeia asta!). Am aflat abia mai târziu că Ioana era de fapt redactorul șef al publicației.  La Kritik am cunoscut cea mai faină echipă din viața mea și niște oameni super- mișto. Lucrurile și-au văzut mersul, fiecare a luat-o pe drumul lui, dar toți eram unul și unul. Diferiți, dar fiecare mânați de pasiune. Acum, dacă mă gândesc în urmă, toți am fost aduși în echipă de același om: Ioana.

 

Am lucrat alături de ea la Kritik, la Zoopolitik și la proiectul de energie eoliană. Ani de’a rândul am văzut-o transformându-se, într-o continuă adaptare.  Energică și pozitivă. Cu tone de idei. Plină de umanitate. Am rămas prietene și după ce am plecat pe cont propriu și mi-a fost alături.

Dar dincolo de toate ipostazele în care am cunoscut-o pe Ioana cred că cele mai frumoase imagini pe care le am în gând sunt cu ea ca mamă. Radiază împlinirea. Iar această împlinire la Ioana nu înseamnă așezare,  înseamnă o nouă transformare.

 

Acum a început o nebunie de proiect “Hai cu Dacia!”. M-am alăturat, înțelegând din zbor că vrea să scoată la lumină modele. E ceea ce și eu îmi doresc. Am spus Da!

 

Trebuie să clarific două lucruri înainte de a o cunoaște pe românca Ioana. E adevărat, am rugat-o pe Ioana să nu scrie despre politică. Aceasta pentru că am realizat că politica îmi dă o stare de înverșunare, de a face împotriva, nu de drag. De aproape trei ani nu mă mai uit la televizor și îmi aleg cu grijă de unde și ce știri citesc. Am reușit, într-o bună măsură, să înlătur acea stare de a face împotrivă, ci de drag și aș vrea ca în micul meu univers să păstrez lucrurile astfel.

 

Al doilea lucru este despre “mâinile mele”. Nu am mâini ca toată lumea, pot spune că multă vreme le-am considerat diforme și le-am ascuns în buzunare. În acea fază eram când am mers la interviu. Unul dintre pseudonimele cu care mă semnam era “Piticul Gri”. Mi-a luat timp, lucruri făcute, oameni frumoși în calea vieții care să mă facă să realizez că mâinile mele sunt pur și simplu minunate fiindcă fac lucruri pe care alte mâini normale nu le fac (nu pentru că nu pot, ci fiindcă creierul care coordonează mâinile spune Nu pot! Sau nu vor). Repet, sunt suma oamenilor pe care i-am întâlnit în calea vieții, iar Ioana Olteanu este una dintre persoanele motor care, cumva, m-a împins de la Piticul Gri la I explore.

 

*

 

* *

Ioana Olteanu si o parte din gasca de la Kritik  ziua lansarii revistei.
Ioana Olteanu si o parte din gasca de la Kritik – ziua lansării revistei. Ne doream să ingropam corupția.

Corina Ștefan (Iexplore.ro): Te cunosc de ani și ești omul la care am văzut cele mai multe schimbări. Te-ai schimbat pe tine și ai schimbat oameni din jur. Cum ai reușit?

Ioana Olteanu: Schimbarea este necesară, dacă nu chiar obligatorie. Străbunica maternă a mers la scoală doar doi ani, bunica patru, iar mama are doar liceul terminat. Eu am făcut scoli și cursuri pentru ele toate la un loc; îndemnată fiind de mama, care a fost mai rău decât un general de brigadă. Mă trezea noaptea din somn, atunci când ea se întorcea de la schimbul doi si ma punea să îmi refac lecțiile. Desenasem  odată un papagal în mijlocul paginii cu litera O, la caligrafie. Mie mi s-a părut amuzant, dar ei nu. Mi-a rupt pagina și m-a pus să rescriu tot; ȘI SCRIE FRUMOS! Și acum tot urât scriu; asta nu a putut să schimbe niciodată. Dar ambiția, determinarea și apetența pentru ordine militărească o am de la ea; chiar dacă tata a fost militar, în casa nostră, mama a fost generalul. Pentru că așa a fost și bunica și străbunica. Provin dintr-un sir de femei puternice, determinate și foarte stricte cu copiii lor. Dar care era întrebarea? A…da…capacitatea de reinventare…

De aceea sunt capabilă să umblu în bocanci și cu șapcă pe cap, eventual să înjur ca un șantierist, sa îmi pun tocuri cui și rochie cu pene și să dau ochii peste cap ca o păpușă fără minte, să analizez un discurs sau să interoghez asemeni unui procuror sau să evaluez un raport tehnic cu abilitatea unui calculator. Sunt femeie, așa că pot să fiu orice îmi trece prin minte să fiu.

Cred ca se datorează faptului ca am tot încercat diverse lucruri în viața asta nebună. Am trecut prin multe meserii; nu slujbe, ci chiar meserii și atunci ești obligat sa te reinventezi odată cu fiecare dintre ele. Chiar mă întrebam cu ceva vreme în urmă când îmi va folosi faptul ca știu ce e ăla punct de rastel, și stație de transformare, și un mash,  și o șapă autonivelant și multe alte nenorociri. Cred că ceea ce au toate lucrurile astea în comun este tocmai nevoia de organizare. In esență cred ca eu sunt un pionier organizator și ceea ce se schimbă este mediul pe care trebuie să îl organizez. De aceea sunt capabilă să umblu în bocanci și cu șapcă pe cap, eventual să înjur ca un șantierist, sa îmi pun tocuri cui și rochie cu pene și să dau ochii peste cap ca o păpușă fără minte, să analizez un discurs sau să interoghez asemeni unui procuror sau să evaluez un raport tehnic cu abilitatea unui calculator. Sunt femeie, așa că pot să fiu orice îmi trece prin minte să fiu.

Dacă am schimbat oamenii din jur am făcut-o pentru că ei și-au dorit să se schimbe. De cele mai multe ori nu am avut succes exact cu cei pe care mi-am dorit să îi schimb. Oamenii se schimbă atunci când sunt ei dispuși sa o facă și cred că orice om care își propune să schimbe pe un altul greșește profund. Spun asta acum, după ce am suferit mult încercând voluntar să aduc schimbări în oameni. Cred că singurul lucru pe care avem dreptul să îl facem este să creăm un mediu propice schimbării. Atât și nimic mai mult.

 

CȘ: Ai lucrat în presă, în multinațională, acum te întorci la un proiect de jurnalism independent. Care perioadă ți s-a potrivit cel mai bine?

Ioana Olteanu: Cel mai mult mi s-a potrivit presa. Presa este o chemare, un soi de boală incurabilă a sufletului. Este forte corect spus boala pentru ca un jurnalist adevărat se consumă pe el pentru a face presă. Nici acum nu pot sta locului când urmăresc un interviu sau un reportaj. Dacă este vorba despre o anchetă, poți sa uiți că nu încep sa strig ca un lup la lună. Mă doare cenzura și mă apasă interesele deținătorilor de media; și nu doar de la noi. M-ai rugat însă sa nu fac politică, dar întrebarea asta este o întrebarea capcana. Vrei sa vezi dacă mă pot abţine? Mi-am aprins o țigară. Mi-e dor și mă doare. Atât.

Ce poți face cu 10 români hotărâți nu faci nici cu 150 de oameni proveniți dintr-un sistem stabil. Nu știu cât va mai dura starea asta de fapt pentru ca este din ce în ce mai greu să aduni 10 români determinați. laugh

Corina Ștefan: Ai întâlnit  mulți oameni, de tot felul, de toate națiile. Cum sunt românii pentru tine?

Ioana Olteanu: Și asta este o întrebare capcană. Nu am să zic nimic ceea ce spun de obicei, dar e clar că roâanii au o inteligență unică, aparte. Este probabil provenită din necesitatea de adaptare și din lipsă de predictibilitate a sistemului în care ne-am dezvoltat. Ce poți face cu 10 români hotărâți nu faci nici cu 150 de oameni proveniți dintr-un sistem stabil. Nu știu cât va mai dura starea asta de fapt pentru ca este din ce în ce mai greu să aduni 10 români determinați. laugh Ori pleacă din țară ori li se face o lehamite atât de mare încât nu îi mai interesează nimic. Cred ca de fapt de asta îmi este cel mai frică, de instalarea unei stări generale de renunțare. Nu este greu sa îi intuiești motivele, dar m-ai rugat să nu merg în anumite direcții. Auzi, până la urmă ce vrei de la mine? Cum să nu spun că românii sunt geniali, dar au cei mai idioți conducători posibili și că și mai grav este ca nu au nimic de-a face cu asta? Păstrează ce vrei din ceea ce spun dar un lucru să ții minte, măcar pentru tine, dacă nu vrei sa dai mai departe. Românii nu au, asa cum prea des se spune, conducătorii pe care îi merita, ci pe aceia care le-au fost desemnați să îi aibă.

…româncele sunt ultima speranță a acestei tari.

CȘ: În mod particular, cum sunt româncele pentru tine?

Ioana Olteanu: In mod particular, româncele sunt ultima speranță a acestei tari. Am plecat de la HaicuDacia-Ioana-episod2 - trenstrăbunica,  bunica si mama. Ele și-au iubit țara enorm. Țara și familia. Educația pe care ele au dat-o copiilor, și nepoților și strănepoților a fost una aleasă, chiar dacă nu a avut la baza o educație personală provenită de pe băncile școlilor sau din textele cine știe căror mari autori. Au trăit și s-au dezvoltat în societăți profund patriarhale dar asta le-a dat o și mai mare forță în a-și exprima și impune părerile. Străbunica mea provenea dintr-o familie mai înstărită, dar străbunicul fusese tare sărac. Muncea la stăpân pentru mâncarea zilnică și pentru o cămașă pe an. Avea grija de cai și era doar un copil când a plecat în război pentru țara lui. Străbunica l-a iubit și pentru ca l-a ales drept “bărbat al ei” a fost dezmoștenită de familie. După primul război mondial, străbunicul a început să lucreze la o firma romano-germană de petrol și gaze și a fost trimis la specializare în Berlin. Când s-a întors în țară a venit înapoi cu o mare iubire pentru tot ceea ce însemnă disciplină, ordine, educație strictă și așa mai departe. Ei sunt prahoveni, dar spiritul insuflat de străbunicul meu se găsește în fiecare dintre urmașii lui. De la educație și pana la felul în care se gătește în familia noastră. Bunica l-a iubit și i-a împartășit valorile.

Îmi spunea mereu (na bunica) că “femeia este capul familiei” nu gâtul, ci capul. Am crezut ca era feministă, dar era tare înţeleaptă. Dacă femeia nu urmărește toate aspectele vieții unei familii, aceasta nu va fi o familie fericită. Femeia ține finanțele casei, femeia se ocupă de sănătatea și de educația familiei, femeia este aceea cere face familia fericită. Iar bărbatul are grijă de femeia lui.

Am o sumedenie de povestiri haioase legate de viata lor de cuplu, dar realitatea este aceea că străbunica a dus mai departe valorile pe care ei doi le-au împărtășit. Străbunica mea avea trei noduri la batistă. Poftim aici educație financiară! Bunica mea a fost o femeie formidabilă. Frumoasă, deșteaptă și puternică. Îmi spunea mereu că “femeia este capul familiei” nu gâtul, ci capul. Am crezut ca era feministă, dar era tare înţeleaptă. Dacă femeia nu urmărește toate aspectele vieții unei familii, aceasta nu va fi o familie fericită. Femeia ține finanțele casei, femeia se ocupă de sănătatea și de educația familiei, femeia este aceea cere face familia fericită. Iar bărbatul are grijă de femeia lui. Eu așa am crescut. Femeia este elementul central, nucleul familiei. De fericirea ei depinde fericirea familiei. Și dacă am extrapola putin? Puțin, nu mult.

Hai cu Dacia - vlog, blog de opinie cu si despre romaniCȘ:  Mi-ai spus la un moment dat că nu e suficient sa ai vise, ci important este cum le formulezi. Cu ai formulat visul “Hai cu Dacia”?

Ioana Olteanu: Este un proiect pe care l-am gândit în amănunt pentru următorii trei ani în linii mari pentru următorii 5-7. In primul rând trebuie să spun ce nu este. Nu este un proiect politic. Nu am de gând sa intru în politică și să îmi fac din acest proiect o rampă de lansare. Este un proiect de conștientizare a valorii femeii in societate. Este, dacă vrei, un proiect educativ. In primul rând educativ! Mă adresez cu el femeilor de vârsta mea și sper să reușesc să atrag și grupe mai mici de vârsta. Nu caut sa devin un model, ci caut să aduc alături de mine oameni care sunt adevărate modele. Cred ca societatea noastră are nevoie de două lucruri pentru a înregistra un progres mai rapid decât cel natural. De modele și de implicarea femeilor. In momentul de față sunt în stadiul de evaluare statistică. Pare a fi o joacă, ceva prea puțin profesional, dar sunt în realitate în stadiul 0,01. Este un proiect de suflet. Dar muncesc de ani de zile cu mine în scopul integrării mintii și sufletului într-un întreg funcțional; armonios funcțional. Acest proiect urmărește același tipar.

 

Nici o scoală din lumea asta nu te pregătește pentru a fi părinte. Sunt multe cărți bune și foarte necesare, sunt multe cursuri absolut obligatorii însă pentru a crește un copil, pentru a spera că îl educi, trebuie să dai în fiecare zi tot ceea ce ai mai bun în tine și tot rămâi cu gândul că nu este suficient. Și apoi te gândești cu o teamă uriașă ce se va întâmpla cu el în scoală și în societate în general. Și iată cum ajungi la concluzia mea.

CȘ: Care cel mai frumos vis pe care l-ai formulat și care s-a împlinit?

Ioana Olteanu: Cel mai frumos vis formulat și realizat este copilul meu. Doar ca mintea mea limitată nu Ioana Olteanu Gheorghiu - Hai cu Daciaar fi putut niciodată să formuleze o asemenea minune. Iți înțeleg întrebarea și știu că îmi cunoști apetența pentru NLP și știu că știai ce îți voi răspunde. Vezi cat de multe lucruri știu? Când vine însă vorba despre copilul meu sunt un idiot patentat. Nimic din ceea ce am citit nu s-a potrivit. Nici o scoală din lumea asta nu te pregătește pentru a fi părinte. Sunt multe cărți bune și foarte necesare, sunt multe cursuri absolut obligatorii însă pentru a crește un copil, pentru a spera că îl educi, trebuie să dai în fiecare zi tot ceea ce ai mai bun în tine și tot rămâi cu gândul că nu este suficient. Și apoi te gândești cu o teamă uriașă ce se va întâmpla cu el în scoală și în societate în general. Și iată cum ajungi la concluzia mea. Aceea ca femeile trebuie sa fie foarte instruite, foarte implicate social și politic pentru ca aceste minuni care sunt copiii noștri, ai tuturor, sa aibă șansa de a trăi în țara lor. Și nu sunt un naționalist idiot. Nu mă refer aici doar la România. Am aceasta gândire legata de orice mamă, orice copil și orice țară. Dacă un suflet alege să se nască într-un loc anume, înseamnă ca acolo este nevoie de el. Înseamnă că acolo este misiunea lui sau cel puțin ca în misiunea vieții lui trebuie să tragă mai întâi din seva unui anume neam. In ADN ul meu am informația înaintașilor mei. Poate ca la nivel spiritual sunt mai mut decât un neam, o seminție anume, dar la nivel fizic, sunt român și asa am să mă sting. Vorbesc trei limbi străine si o mai scald binișor în încă vreo trei și știu că odată cu învățarea unei limbi și culturi străine începi să cuprinzi cu mintea și o parte din spiritul țării respective. Eu ascult și simt muzica altor țări, înțeleg versuri, citesc cărți dar le filtrez prin mintea mea de român. Creierul și inima mea sunt irigate de sângele neamului în care m-am născut. Până la capăt, despre asta este vorba.

CȘ: Ce îți umple sufletul la final de zi?

Ioana Olteanu:: La final de zi, sufletul meu este plin sau gol în funcție de cât de multă iubire am dat și am primit; cât de mult am râs; dacă am reușit sau nu să fac un bine cuiva; dacă am supărat pe cineva sau dacă m-am supărat pe mine. Sunetul meu este în general tare bine însă armonia cu mintea, piscul pe care îți spuneam că încerc să îl cuceresc îmi dă bătăi de cap și de genunchi. Nu știu de ce, dar sunt într-o continuă luptă cu timpul. Vreau să fac foarte multe lucruri, ca și când nu mi-ar ajunge o viață pentru ele. Așa că de cele mai multe ori, la sfârșitul zilei sunt sfârșită. Dar știu ca vine o nouă zi și o nouă zi și ma trezesc (aproape mereu) încrezătoare în ceea ce pot face. Sunt femeie, așa ca pot face orice îmi propun sa fac. Dacă nu astăzi, mâine sigur.

 

CȘ: Mulțumesc Ioana pentru tot ce ești!

 

Ioana Olteanu reprezintă pentru mine o sumă de emoții. Reprezintă evoluția unei femei care știe cine este și unde vrea să ajungă. Înainte de toate, Ioana este un prieten drag.

Urmăriți-o pe Hai cu Dacia! Veți descoperi o femeie articulată cu personalitate, dar înainte de toate, o româncă.

Avem pe I explore o rubrică Hai cu Dacia!  Urmându-ne veți simți ideea proiectului și sper că veți simți nevoia să vă alăturați!

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail