Poveste despre parchet din lemn

Georgiana-Enache-pachet din lemn

O poveste scurtă despre parchetul din lemn…

 

Când am început să fac content  nu mi-am imaginat că o să cunosc atâția oameni faini  și că o să învăț atâtea lucruri. Mărturisesc că am scris despre chestii la care nu  m-am gândit până în momentul în care a trebuit să scriu, poate o să vorbesc despre acestea cândva.

 

Similar, nu m-am gândit nici măcar că o să scriu despre parchet și că am atâta de învățat despre  el. Aceasta s-a întâmplat cu mai mult de un an în urmă când am cunoscut o pe Georgiana de la Alma Parchet Natural.  Eram pe lângă subiect, nu cunoșteam mare lucru despre pardoseli, iar pentru a-mi face treaba Georgiana mi-a explicat pas cu pas  fiecare tip de parchet, din ce este făcut și de ce este atât de important să ai lemn în casă. Când veți merge în magazin veți înțelege și de ce.

Georgiana-Enache-pachet din lemn

Încă un lucru,  nu mi-am închipuit vreodată că există o persoană care să iubească lemnul,  dar uite că am cunoscut-o. Femeii acesteia i se luminează fața când povestește despre parchet din lemn,  cuvintele se articulează altfel  când apare cuvântul pardoseală în propoziție.  Și nu glumesc! 🙂

 

Acum, fiindcă tot am învățat atâtea lucruri, vă povestesc și vouă să alegeți mai simplu.

 

Tipuri de parchet

 

Voi știți câte tipuri de parchet sunt? Am făcut parte din acea categorie  de oameni care nu știau diferența dintre parchet laminat, parchet din lemn masiv sau parchet stratificat.  Vag,  cunoșteam că parchetul laminat nu este făcut din lemn și că e fiță să ai parchet din lemn în casă. Știam bine. Dar haideți să le luăm pe rând!

Parchet laminat

 

O să vorbesc mai întâi despre parchet laminat pentru că a apărut în propoziție și pentru că într-adevăr este cel mai ieftin parchet,  dar nu întotdeauna. Acesta este un tip de parchet prefabricat, iar ceea ce vedeți voi ca lemn  la suprafață este de fapt un print peste care se pune o folie protectoare din plastic.

Parchet Laminat

Care e faza cu parchetul laminat? Pro parchet laminat este prețul și faptul că poti să îl montezi singur rapid.   Contra? Aici lista este mai lungă. Parchetul laminat se deteriorează mult mai repede, dacă ai scăpat o găleată cu apă pe jos s-ar putea să fie nevoie să înlocuiești o mulțime de plăci. Dacă te-ai inundat trebuie să îl schimbi de la cap la coadă, chiar dacă a fost o udeală superficială.  Parchetul laminat nu este la fel de frumos ca parchetul din lemn chiar dacă vi se pare. Cel puțin nu pe termen lung. Într-adevăr, parchetul laminat se montează rapid, DYI, dar în același timp nu mai ai cum să îl recondiționezi și odată uzat, cere altul nou.

parchet laminat

Parchetul stratificat

Ei, aici este o întreagă filosofie,  pentru că majoritatea confundă parchetul laminat (care nu este din lemn) cu cel stratificat care este făcut din lemn, dar din mai multe straturi după cum spune și denumirea.

 

Astfel, la suprafață  există un strat de lemn din esență tare,  esențe nobilă, care se numește strat de uzură.  Acest strat dă durabilitatea pardoselii și în același timp aspectul plăcut.

Parchet Stratificat

Apoi, mai trebuie să spun că există două tipuri de parchet stratificat: dublu stratificat și triplu stratificat,  adică făcut din două sau trei straturi de lemn. În cazul parchetului triplustratificat, cel de al treilea strat se numește strat de contrabalans și e cel care da stabilitatea dimensională a pardoselii (adică  lemnul nu lucrează, nu se dilată și nu se contractă atât de mult și își păstrează aspectul fără a apărea rosturi neplăcute).

parchet stratificat

Celelalte straturi  ale parchetului stratificat sunt făcute în cele mai dese cazuri din lemn de conifer.  De ce nu e făcut și stratul de uzură din acest tip de lemn? Acesta este mult mai moale, iar la suprafață este necesară o esență dură care să suporte traficul pe care îl avem fiecare în casă  sau în firmă, după caz.

Încă un lucru! De ce este important stratul de uzură al parchetului stratificat?  Pentru că în funcție de grosimea acestuia voi vă permiteți să recondiționați, să rașchetati,  parchetul de mai multe ori și să vă bucurați de pardoseala din lemn pentru o perioadă mult mai lungă, la nivel de zeci de ani.

Cam atât despre parchetul stratificat. Într-o zi o să vă povestesc ce e cu parchetul  triplu sau dublu-stratificat.

 

Parchetul din lemn masiv

Ei bine,  la final dar nu la urmă este parchetul din lemn care se mai numește parchet masiv pentru că este produs dintr-o singură bucată de lemn,  făcută din diverse esențe nobile. Acestea sunt cele care dau durabilitatea parchetului și aspectul senzațional.

parchet lemn masiv

Argumentele pro parchet lemn?  În primul rând, puteți să  îl recondiționați de un număr mare de ori,  iar după fiecare rașchetare efectiv să vă schimbați aspectul casei fără să schimbați  întreaga pardoseală. Aceasta pentru că, spre exemplu, parchetul din lemn de stejar poate fi refinisat în orice culoare vă dorește sufletul,  cu orice tip de finisaj, ca la final să aveți aspectul pe care vi l-ați la dorit.

Parchet Masiv

Parchetul din lemn masiv este un parchet care ține generații,   iar pentru mine acesta este un mega-argument. Dacă vi se pare că plătiți mai puțin pentru un parchet laminat,  gândiți-vă de două ori. Parchetul din lemn masiv îl lăsați moștenire nepoților nepoților voștri, celălalt tip trebuie schimbat la câțiva ani. Integral!

Nu e gluma, dar la Versailles a apărut parchetul (acel model îl mai găsiți drept parchet Chevron.  Vedeți? Mai știu o chestie nouă!) și încă dăinuie.

Acum  e opțiunea fiecăruia.  Dar, până la urmă, voi ce parchet alegeți?

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail