Regele Mihai – intalnire cu ultimul monarh roman

6Dec - by Corina - 0 - In Ganduri Io si Goe

Intalnire cu regele Mihai

 

Nu sunt o regalistă, nu am fost niciodată. Nu am fost niciodată împotriva Casei Regale. Mai degrabă  am considerat respectul pentru monarhie ca pe o perioadă semnificativă în istoria României. Unul dintre momentele în care mi-am spus că demnitatea sângelui albastru ar fi putut aduce bunul – simț în România a fost discursul Regelui în Parlament. Vorbind încet, întâmpinând unele dificultăți în limba română, totuși ascultam unul dintre cele mai calde mesaje patriotice. Bunul simț așezat, discursul patriotic lipsit de patetism m-au provocat să mă întreb cum ar fi fost România ca monarhie.

 

Apoi, fără să vreau fac o asociere – cumva vârsta regelui aproape se supra- scrie cu istoria României Unite. Aproape un veac de România cu bune și grele.   

 

A mai fost un moment în care l-am întâlnit pe regele Mihai, nu că aș fi avut vreun merit aparte.:) Eram reporter și participam la dezvelirea plăcii comemorative a ctitorului Bibliotecii Centrale Universitare, Carol I.  Cred că era în primăvara anului 2006, așadar cu mai bine de 11 ani în urmă.

 

La astfel de evenimente întotdeauna este îmbulzeală, reporterii aproape se calcă în picioare, îți dau coate în gură și e o lege a junglei care e primul în față.  Provocarea oricărui reporter este să ia o reacție,  așa că nu întotdeauna  mă miră avalanșa de întrebări precum cum comentați?  Te lupți să ajungi în față, i-ai pus microfonul în gură și în toată bătălia și ingeniozitatea de a ajunge la persoana căreia vrei să îi adresezi întrebarea rămâi fără repertoriu. Nu e o meserie delicată și deși e privită cu “glamour”, departe de a fi.  Doar dacă nu consideri alergătura o modă și pumnul în creștet un nou stil. Cel puțin fotoreporterii trebuie să fie peste tot, cât mai în față, mereu pe fază, cu talentul și obiectivul pregătit. Nu e simplu și nici ușor.

 

În fine! Lucram pentru o publicație mică, acidă (:D) și reacția era pentru un proiect nou, video. Publicație  mică, nume agresiv, eu mică de statură și sâsâită, trebuia să fiu inventivă. Tupeul nu e un atribut pe care să îl am în dotare, nici pe atunci nu îl aveam. Avantajul meu este și a fost că sunt isteață și faptul că știu să accept sfaturi.

Rege Carol i - BCU

Eram însoțită de un coleg cameraman, om de o anumită vârstă și experiență. Mă tot gândeam chiar dacă ar fi să ajung în față, ce puteam să îl întreb, mai ales că specificul nostru era pamflet politic. Cumva locul (Biblioteca Universitară) și momentul (dezvelirea unei plăci comemorative) mă opreau să fiu agresivă doar de dragul de a fi.  Îmi amintesc și acum că fusesem tentată să întreb ceva de genul cum este să fii rege într-o țară care nu e regat. Nu mă simțeam confortabil cu mârlănia, dovadă că mai bine după un deceniu știu ce m-ar fi deranjat să îl întreb.

 

Eram aliniați la intrare toată trupa de guriști ( îmi pare rău, dar… cam asta e presa). Regele Mihai și Regina Ana au intrat, guriștii după ei. Clădirea Bibliotecii Centrale Universitare are două rânduri de scări care se unesc la mijloc, către ușa Auditorium (sau cum nu se numește sala principală). Erau de o eleganță simplă, modestă aproape și pășeau încet, treaptă cu treaptă pe scările din dreapta. Regina Ana îmi amintesc că avea un costum roze nude, discret, regele urca în același ritm. La fel și suita ce îi urma și gașca de jurnaliști.

 

M-am uitat către scările de stânga și colegul mi-a Hai! Am fugit prima pe scări el în urmă și am ajuns înaintea regelui sus. Nu știam și nici nici măcar nu cred că era prea interesant pentru mine atunci că încălcam protocoalele Casei Regale. Eram mai preocupată să urc și ce voi întreba. Cuplul avea o solemnitate modestă, dacă pot spune astfel. Nu puteam fi agresivă, cu atât mai puțin nesimțită. Da, erau un rege și o regină fără regat, dar erau regi care au scris file din istoria României. Care, mai apoi la sosirea comuniștilor au suportat mizerii și o viață în izolare.

 

Dacă mă credeți nici acum nu știu exact ce am întrebat, era ceva referitor la semnificația dezvelirii plăcii comemorative. În ciuda faptului că nu trebuia să mă aflu acolo, regele mi-a răspuns. Vorbea lent, încet și ușor stricat românește, dar nu asta era esența. Se simțea în vocea echilibrată că se află la dezvelirea plăcii comemorative din datorie, nu de imagine. Nu exista emfaza policitianistă în scurtul răspuns. Un pas mai în spate, regina stătea dreaptă demnă și a așteptat fără un cuvânt. Nu am fost împiedicată de gorile, nu au apărut jandarmii, totul a fost de bun simț. 🙂  Îmi pare rău că acele înregistrări nu mai sunt, nici nu știu dacă le-am folosit cumva vreodată.
 

Uitasem de această secvențe până am văzut atâtea comentarii pe net, odată cu anunțul morții Maiestății Sale Regale. Nu mă aflu în niciuna dintre tabere, dar ar fi cel puțin nedrept să nu recunoaștem perioada monarhică  fiind de plină înflorire culturală, iar pe regele  ca Mihai parte a istoriei României moderne. După cum e greu să nu recunoșteam fiecare dintre noi că am simțit în discursul  său în Parlament mai mult respect pentru țară și popor decât a arătat vreodată vreun parlamentar după Revoluție, indiferent de culoarea politică.


Regele Mihai a fost ultimul monarh al României într-o perioadă în care lumea își rescria istoria. Măcar să primească recunoașterea istorică pe care o merită.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns