Rezervatia naturala Comana

Rezervatia naturala Comana toamna

Sambata am avut un chef  de plimbat hai- hui, dar nu prea departe asa ca am decis  sa merg la rezervatia naturala Comana, unde aveam o restanta inca din ziua de Paste. Atunci am fost la manastire, dar la intrarea in padure era pusa o bariera de care nu am mai trecut. Acum mi-am zis fie ce o fi, bariera e pentru masini, ma pot deplasa si perpedes, ca d'aia am picioare.

Bine trebuie sa revin la capitolul decizie . Cand  e vorba despre o plecare ca cea de sambata, decizia vine  cam asa: am dracusori in talpa, ma gandesc unde as pleca, mi-apare o imagine in minte, o imagine  care schiteaza o destinatie.

M-am urcat pe pitipoanca mea mica si am dat bice pana dincolo de Calugareni unde am facut stanga  fiindca am vazut indicator de Comana. Atunci am vazut eu un  indicator, ca mai fusese unul  cu cel putin 10 km in urma, dar pentru care nu am avut ochi. Bine asta am aflatabia la intoarcere. Mai bine mai tarziu decat niciodata!

Rezervatia naturala Comana 17 09 2010

Rezervatia naturala Comana 17 09 2010
Rezervatia naturala Comana 17 09 2010
Rezervatia naturala Comana[/caption]
 

De la Calugareni intru pe un drum aiurea. De fapt as putea intreba care drum, ca in fapt era o fasie de asfalt, gaunoasa si si zdobita, ca vai de mama ei. Numai faptul  de o parte si de alta a smecheriei bituminoase existau case si copaci, iar eu trebuia nu aveam alteranativa si trebuia  sa dansez printre capcanele din asfalt  ca sa inaintez,  imi sugerau ca acolo trebuia sa fie o sosea. Am tot mers pe "chestie" bataind si balabanind cand pe o parte, cand pe cealalta, cand mai topait, cand mai lin, cand mai topait, cand mai lin, din ce in ce mai balabanit, mai topait pana… aoleo mama, se  termina si smecheria! Dau de gropi si pietris, ca pe aratura. Pitipoanca mea se suparase, ma zguduia de numa. In gand imi spun nemultumitului i se ia darul!  asta fiindca prea injurasem gropile din asfalt. 

Rezervatia naturala Comana – oaza de liniste si pustiu. Exact ce mi-am dorit!

Rezervatia naturala Comana

Cu chiu cu vai am ajuns la Comana. In rezervatie drumul este prost umed, dar mirosul de frunza verde mi-a dat energie. Am nimerit intr-o baltoaca de toata frumusetea, incat pana la capatul drumuluim acolo unde este apa, era ca o zana in mocirla. 

 Rezervatia era pustie, nu era picior de om. Asta fiindca in sigura masina parcata pe potecile dese, era ocupa de doi amorezi care aveau alte treburi cu picioarele lor decat sa le plimbe prin padure. Mi-am vazut de drum si am luat-o pe poteca de scanduri improvizata peste lac, in stufaris. Era veche, roasa de timp si de ape.

Rezervatia naturala Comana - punte improvizata

Stuful se apleca peste mine, pe masura ce inaintam. Poteca  peste ape se ingusta, pana a devenit o scandura pe care faceam echilibristica. Am tot mers, sperand ca la un moment dat voi vedea luciul dincolo de vegetatie. La un moment dat am simtit ca e capat de linie. Gata sa cad si balta…Interesant era ca eram singura prin zona si nu aveam cine sa ma culeaga din apa. Aproape sa ajung in stuf! Nu aveam unde inainta, nu vedeam nici lacul, asa cum mi-am dorit. Asta este, inapoi tovarasa!

Rezervatia naturala Comana - puntea s-a transformat in echilibristica

M-am intors pe acelasi traseu. M-am distrat oricum! Era incredibil sa fiu acolo singura in papuris, care fosnea ca un eco al pasilor mei. Tot neamul pasaresc parea sa imi cante o serenada. Am traversat incet, pana am ajuns la poteca din padure. Am mai stat sa ascult rudele pasaretului din padure o vreme. 

Amorezii nu isi miscasera masina din padure, aveau alte zgomote in minte. Mi-am luat Piti si m-am dus. Din fericire la drumul de intoarcere am gasit alta ruta fara gropi si zloata. Ma voi intoarce pentru liniste.

 

 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail