Scoala versus creativitate

11Apr - by admin - 0 - In Utile

 

Scolile si sistemul educational actual ucid creativitatea


 

In unul dintre cele mai populare Ted-Ex Talks in 2006, in unul dintre cele mai populare discursuri  Sir Ken Robinson adreseaza intrebarea cheie “scolile ucid creativitatea?”

 

Sistemul de educatie actual ucide creativitatea. Elevii, copii la varste micute, sunt pusi sa se conformeze si sunt incurajati in competitii pentru note.  Iar aici intervine standardizarea in gandire. Nu suntem la fel, nu avem aceleasi talente si veleitati. Scoala asta ne cere: sa fim buni la toate si sjungem sa nu mai fim buni la nimic si sa detestam scoala. In Romania pare a fi mai grav chiar. Nu este o critica, ci o constatare despre care vom scrie curand, iar daca este posibil vom aduce invitat un alt fel de profesor. 


 

Copii au cea mai bogata imaginatie, dar si talente extraordinare care daca sunt descoperite din timp pot deveni valori utile ale viitorului adult. Creativitatea este deosebit de importanta in orice meserie si are o importanta la fel de mare precum scrisul si cititul. Mai ales in educatie, creativitatea este esentiala insa, in multe dintre cazuri aceasta unealta deosebit de importanta este exclusa.

 

Educatia din scoli versus creativitatea

 

Multi experti au constatat faptul ca in educatie este antrenata doar mintea nu si creativitatea ceea ce este destul de putin pentru a putea spune ca un copil primeste o educatie completa. Creativitatea in sistemul de invatamant nu isi mai gaseste locul si mai mult pauzele sunt rezervate acestei activitati unde copilul are libertatea de a-si exprima ideile creative si chiar sa le puna in practica. In scoala materiile sunt predate in aceeasi ordine, matematica si limbile sunt primele, apoi urmeaza disciplinele umaniste si de abia la final se inlcude arta. La ora actuala nu exista un sistem de invatamant care sa incurajeze copilul sa exprime ce ar dori sa invete si nu se tine cont de regula ca unii pot sa fie mai buni la matematica in timp ce altii pot sa prefere arta dincolo de orice alta materie.

 

Tocmai acesta este si motivul pentru care multi elevi esueaza pentru ca nu le ramane decat sa practice ceea ce isi doresc sa faca in viata in timpul liber si nu la scoala cum ar fi normal. De multe ori copilul creativ care are o inclinatie pentru arta, dans, cultura, este privit ca un extraterestru pentru ca scoala te pregateste sa fii profesor universitar, economist, jurist, avocat, medic insa nicidecum dansator profesionist, pictor sau muzician. Intregul scop al invatamantului public este acela de a forma aptitudini specifice pentru a obtine un loc de munca. In multe cazuri, poate ca si dumneavoastra ati auzit de multe ori ca vi s-a spus ,,nu te face muzician pentru ca o sa ai multe greutati de suportat sau nu vei putea fi niciodata”. Astfel, oricat de bland ar fi exprimata afirmatia sau oricat de nevinovata ar fi afirmatia, in mod clar are un impact semnificativ asupra copilului.

 

Nu este nimic gresit sa formezi un copil pentru a avea o meserie insa, este total gresit sa il formezi pentru una gresita, cu care nu se identifica si in adancul sufletului isi doreste sa fie altceva. Si apoi, mai intervine si frica de a gresi care este insuflata de parinti dar si de educatori pentru ca copilul este intotdeauna pus in situatia de a nu avea dreptul sa greseasca tocmai din cauza faptului ca niciodata nu este momentul oportun pentru acest lucru.

 

Creativitatea – o calitate care poate fi cultivata corect

 

Creativitatea nu este un lucru care apare o data cu inaintarea in varsta ci este o calitate cu care copii se nasc insa, problema apare in momentul in care aceasta incepe sa se piarda tocmai datorita lipsei de a fi intelesi de catre adultii din jurul lor. Acelasi sistem care i-a educat pe adultii de azi ii educa si pe cei de maine in aceeasi maniera defectuoasa. Ce ar trebui facut? Ei bine, schimbarea incepe din momentul in care se constientizeaza faptul ca fiecare om este diferit si daca un copil prefera sa deseneze, iar altul sa faca calcule nu este nimic gresit. Totul este sa se descopere din timp si sa se sustina ceea ce este potrivit pentru viitoarea cariera a viitorului adult.

 

Autori: Laura si Corina

Fotografie reprezentativa: pixabay.com

 
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns