Sunt ceea ce sunt

esti dulcic - cam asa sunt:)

Sunt ceea ce sunt dincolo de buletin

Astăzi am fost la Evidenţa Populatiei. Nimic interesant, în afară de o coadă uriaşă creată de părinţi
întârziaţi, care şi-au dat seama că riscau să plece în vacanţă aiurea în tramvai dacă nu fac odraslelor pasaport. Eu trebuia să îmi schimb cartea de identitate. Au mai trecut 10 ani din viaţă.

Dacă ar fi sa trag linie, au fost anii cei mai plini, cu cele mai bune si frumoase, dar li cele mai grele amintiri din întreaga mea călătorie de până acum. Am fost şi prinţ şi cerşetor cum spunea Dinică.  Au fost cei mai încărcaţi şi, până la urmă, datorită lor sunt, în mare parte, ceea ce sunt.

Plecând de la Evidenta Populaţiei, am realizat că până la eliberarea noii cărţi de identitate eu nu am o identitate dovedită. Dar oare noi toţi, fiecare dintre noi, ne putem identifica cu un CNP şi o fotografie? Suntem ceea ce suntem.

10 ani, un CNP şi o poză tristă

Nu mi-am facut cartea de identitate la termen, mi-am facut-o de nevoie. Eram acreditată la Primaria capitalei şi pe atunci umblam mult cu RATB -ul. Îmi luasem permisul de o vreme, dar nu aveam atâta experienţă  şi nici nervi să vânez un loc de parcare în buricul capitalei,  alergată de iepurasul nebun din Alice în tara Minunilor ( încă mai sunt The Mad Hare, cel care aleargă cântând  “I am late, I am late. No time to say hello Good bye, I am late, I am late I am late”).   Am ieşit la staţia autobuzului, la doi paşi pe cheiul Damboviţei.Am luat autobuzul la Izvor. Am fost “făcută” rapid, până la următoarea staţie, când m-am verificat de abonament, nu mai aveam portofel, iar buzunarul de la rucsac era desfăcut.  Dauna? Magistrală:Carte de identitate, card, bani, permis, talonul masinii lui taică-meu. Îmi amintesc atât de limpede că înainte de plecare am luat cheile maşinii şi am spus, ah nu, nu azi. Trebuia să fii ascultat!Doar trebuia să ascult, dar pe atunci aveam acel obicei prost de a nu asculta deloc şi nimic.

Eram fără acte şi fără bani. Mi-am sunat o prietena, dragă, dragă prietenă care şi acum mi-e alături când mi-e greu şi când mi-e bine. Prietenă. Lucra într-o clădire din apropiere şi mi-a împrumutat o sumă de bani. Ar fi fost culmea să îmi iau amenda de la RATB după ce fusesem jefuită în mijloacele lor de transport!

Imi mai amintesc cum în seara aceea am mobilizat oamenii foarte apropiaţi mie să căutăm actele. Am căutat până şi în coşurile de gunoi din staţiile de pe traseu, în speranţa că le-au aruncat după ce au furat banii. N-a fost sa fie!

 

Am depus actele pentru o nouă carte de identitate chiar a doua zi. Aveam o mutră lungă, tristă, figură pe care am purtat-o 10 ani în portofel. Cu toate acestea, mare parte a celor 10 ani, a fost cea mai frumoasă, veselă, fericită si heirupistă din viaţă.

 

Sunt ceea ce sunt graţie oamenilor pe care i-am întâlnit, a lucrurilor pe care le-am făcut, a întâmplărilor prin care am trecut. A marilor oameni pe care i-am cunoscut, a multelor întâmplări prin care am trecut.

Acea mutră lungă din cartea de identitate am depus-o la poliţie pe când mi-am luat permis categoria A (chiar în anul furtului), mi-am înmatriculat maşină (pe care o iubesc), motocicletă, am făcut nenumărate cursuri, mi-am înfiinţat prima firmă şi .. actuală.

Cu aceeaşi carte de identitate am condus km lungi în Romania, am trecut graniţa în UE ( din care noi încă facem parte, sic!) , am fost dincolo de o fotografie în care arăt precum o curcă plouată şi sunt un cod numeric personal. Am fost şi sunt eu.
Ultimul an a facut parte din alt registru, dar am fost în continuare eu, dincolo de cifre, dincolo de pixelii fotografiei nereuşite. Cu bune si rele.

Sunt ceea ce sunt.

BTW: eu nu sunt Dulcineea de pe ambalajul de ciocolată. 🙂

Recent mi s-a facut complimentul că sunt o scorpie. 😀

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail