Toamna la Comana pe traseul Gostinari

Cu Pitzi la Comana – Culorile toamnei

 

Astăzi se anunța una dintre ultimele zile frumoase ale toamnei. M-am trezit relativ târziu când am văzut lumina faină picând printre copaci. Nu prea m-am îndurat să plec dis de dimineață. Gândind că încă e frig. Aveam în gînd câteva destinații aprope de București: Târgoviste, Snagov, Comana, Ruse…

 

Am flendurit-o cu diverse casnice până spre prânz când în stilu-mi, m-a pornit vria că nu vreau să treacă timpul pe lângă mine. În 10 minute eram echipată! Îmi luasem eu jacheta mai groasă, iar pe dedesubt tricou ca în plină vară.  Aveam de gând să ies  doar o tură scurtă. Nordul e haotic duminica, așa că am întins-o spre rezervatia naturala Comana.

 

Surprizele apar din trafic

 

Nu am ieșit bine în șoseaua principală, devansez mașinile fiind încă pe bandă. Opresc la o trecere de pietoni, mă uit în stânga mea, din obișnuința de a mă sigura că șoferul de lângă conduce cu toată mintea la el, nu cu ochii în Facebook sau trusa de machiaj. Când colo surpriză! Prieteni de familie, în primul rând prieteni de o viață ai părinților mei, erau în paralel. Au căscat ochii, vădit surprinși. Eu la fel. Au lăsat geamul, m-au întrebat de ai mei, mi-am văzut de drum.

 

Mi-a fost o lecție. Ai grijă cum conduci, nu știi de cine dai. La fel ai grijă la limbaj, că nu știi în fața cui te doare digitus impudicus.

 

Pițipoanca are o problemă cu flecul

 

Până la benzinărie realizez că Pitzi are cauciucul din față dezumflat. Bine- rău! Se auzea cauciucul scârțâind de mă dureau urechile, chiar dacă aveam cască. M-am oprit la benzinărie, gândindu-mă că voi alimenta cu benzină și aer.  Benzină se găsește, aer ioc! Un client prea vârtos stricase pompa.

Am pornit așa, dar de cât ori auzeam scârțâitul de cauciuc, mă durea sufletul. M-a durut și mai tare că Pitzi șontâcăia pe curbe, devenea alunecoasă. Odată am lăsat-o cu flecul șleampăt și face figuri. Muiere nemulțumită, ce să îi spun! 🙂

Pitzi in Comana
Pitzi in Comana la reconfigurare traseu
Pitzi in Comana la reconfigurare traseu

Am ajuns până la Comana, bucurându-mă de culorile toamnei. Am parcurs satele înainte de obiectivul turistic relativ lent să am timp să văd jocul între auriu, arămiu și roșu aprins.  

 

În Comana, aproape de Rezervație, HAOS! Mașină după mașină, blocaj mai ceva decât la ultima furtună anunțată în București. Ieșisem să relaxez creierii, nu să îi prăjesc, așa că am schimbat planul. Am luat-o pe prima stradă care mi-a apărut în cale, am tras pe dreapta și am reconfigurat traseul, astfel încât să parcurg și o bucată de pădure.  Am observat cum chiar pe șanț niște ciuperci caraghioase împânziseră iarba. Soarele de toamnă cădea molcom pe moto și mă încuraja să mă întorc pe alt drum.

 

Culorile toamnei  pe traseul Comana  – Goștinari

 

Pe când am reconfigurat traseul, Google Maps îmi arăta o bucată de pădure înainte de Goștinari. Acesta era singurul lucru pe care l-am memorat și singurul pe care vroiam să îl știu. Mi-am băgat telefonul în rucsac și mi-am văzut de drum. La prima intersecție am întrebat localnicii încotro spre Goștinari. Mi-au indicat cu mâna și într-acolo am pornit.

 

Alegerea a fost înțeleaptă. La scurtă distanță după ce părăsești Comana, pădurea te primește, te îmbie, te încântă, te înveselește, te întristează. Treci prin toate culorile, de la verde, galben, arămiu, roșu, argintiu. Senzația pe care o am este între veselie și dramatic. Pentru o secundă asemuiesc această șosea prin pădure cu un tunel al timpului care te provoacă să treci rapid prin toate stările. Totuși, singurul mod în care percepi timpul e prin alt gând … a mai trecut un an…

 

Traseul e frumos, drumul ne omoară!

 

Drumul prin pădure este relativ bun. Mai rău este că prima intersecție este semnalizată cu niște gropi și… cam atât.  Intuitiv știam să trebuie să merg stânga. Așa am făcut, am verificat mai apoi cu Google Maps. Am purces din nou.

 

În Goștinari am văzut sere uriașe, cât vezi cu ochii. Semn că oamenii sunt harnici, iar viața rurală se poate desfășura frumos și în apropiere de București.

 

Peisajul e fain,variat. Șoseaua alternează între curbe și linie dreaptă prin pădure. Câmpul e când verde, când auriu. Copacii și tufișurile de la marginea drumului, își schimba fandosit culoarea. În rest, drumul este liber, liber. Singura durere pe care am avut-o a fost calitatea acestuia. Pasaje asfaltate ca în palmă erau urmate de gropane căscate. Era imprevizibil, așa că puțină precauție nu mi-a stricat. Tocmai bine să mă bucur de această tură și de joaca de-a toamna. Oricum, traseul prin Goștinari este mai interesant, mai plăcut decât varianta de dus. Și încă mai aveam ceva de mers.

 

Rural altfel. Turle, dube, castele si alte cele

 

Am trecut de un monument al eroilor și nu știam ce peisaj rural mă va aștepta când voi intra în localitate. Văd căruța, mi se pare firesc. E la țară doar! Nu conduc mai mult de 100 m când … cât văd cu ochii, stânga, dreapta, castele cu turnuri!  Și Mama Albei ca Zăpada ar fi invidioasă!

 

Mai observ ceva! Tot satul, Sintești, Crețești ( ceva cu …ești,  altfel nu aveam niciun reper în afară de Vidra, fiindcă nu exista plăcuță la intrarea în localitate) era plin de dube și camioane.

 

Mai conduc puțin și văd adunare în fața unei curți. Câțiva bărbați, dotați cu butelie și arzător pârleau ceva. Încă sper că era porcul! 🙂 Am mers încet, foarte încet din grijă să nu Doamne feri să se întâmple ceva tocmai aici, că … altfel m-am ars! 😀

 

Nu a durat mult până am ajuns la drumul european, mai apoi acasă. Când m-am  dat jos de pe moto mi-am dat seama că sunt țeapănă de frig. Suntem în plină toamnă, iar de mâine vine vremea rea!

  •   
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns