Trei destinatii – trei visuri

Manastire Petra Iordania - foto ChristianTour

E pe bune! Universul chiar conspiră: trei destinații, trei visuri. Mi-am spus doar “Cum ar fi să….”

 

 

E pe bune! Universul chiar conspiră: trei destinații, trei visuri. Mi-am spus doar “Cum ar fi să….”

Cea mai valoroasă comoară în viață este experiența vie, experiența prin călătorie

Operațiunea bagajul pentru trei destinații

Verificări de rutină – plictisitoare, dar necesare

Iordania – de la “ An Idiot Abroad” la “ Femeie, pleci la Petra”!!!!

“Iordania Experience – a dream worth living“

Petra –  te “recheamă” să îi descoperi istoria

Japonia – Țara Soarelui Răsare sau țara în care oamenii aleg să vadă că soarele răsare?

Farmecul Umbriei – de la o rugăciune plină de iubire, atribuită lui Francisc din Assisi, la o călătorie imaginară pe meleaguri Dumnezeiești de frumoase și cu mâncare ce pică la casa sufletului

Nu degeaba se spune că Universul conspiră pentru împlinirea visurilor. Acum, cumva, Universul reveriilor mele a bătut palma cu Christian Tour și plec către trei destinații, trei lumi diferite, pe care la un moment dat le-am visat cu ochii deschiși.

A fost un moment în viață în care m-am întrebat, “cum ar fi să existe meseria de călător de profesie?”. Mi s-a răspuns la această întrebare prin lucrurile care s-au întâmplat. Am fost o scurtă perioadă ghid, acum sunt blogger de travel. Aceasta pentru că încă de mică mi-am dorit să fiu scriitor, așa cele două cerințe s-au contopit într-una care mi se potrivește.  Tot ce a trebuit să fac a fost să mă întreb “cum ar fi să…” apoi aproape toate visurile mele s-au împlinit cu ajutorul oamenilor. Acum cu ajutorul oamenilor de la Christian Tour.

 

Cea mai valoroasă comoară în viață este experiența vie, experiența prin călătorie

 

Despre ce e vorba? Pur și simplu am primit acum cinci minute un telefon de la unul dintre reprezentanții echipei turoperatorului. Imi propunea să scriu recenzii despre ultimele circuite Christian Tour din ofertă, specificând că trebuie să mă mișc cu grație. Era vorba despre Iordania, Umbria  și Japonia. Mi-a dat doar cinci ore să mă pregătesc de plecare. M-am pus în mișcare. Cum aș putea să risipesc minunea, când cea mai valoroasă comoară în viață este experiența vie, experiența prin călătorie?!!

 

Am cinci ore (fără cele 5 minute!) să împachetez și să ies pe ușă. Mă apuc de treabă. Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă așa că… bagă la bagaje, Corino!

Operațiunea bagajul pentru trei destinații

M-am îndreptat către rucsacul de tură unde am lista cu lucruri pe care trebuie să le iau în orice călătorie. Aduc un troller decent (geantă, nu hater! 🙂 ).  Citesc, adun lucrurile stivă și încep să bifez.

Lista arăta cam așa:

 

* Y zile – Y +1 tricouri – bifat

* Y zile – Y +1 șosete și lenjerie- bifat

* Y zile/ 3 pantaloni – bifat

* Trusa de igienă – bifat (stă oricum pregătită în rucsac!)

* Soluție de protecție solară cu factor de protectie 20+ – bifat

* Ochelari de soare – bifat

* Șapcă – bifat

* Jachetă de protecție (ploaie/ vânt) – bifat

* Încălțăminte comodă x 2 – bifat

* Aparat foto + card de memorie+ încărcător acumulatori – bifat

* Telefon + telefon de rezervă+încărcător extern – bifat

–  3 pungi cu fermoar pentru hainele murdare

Verificări de rutină – plictisitoare, dar necesare

 

Am dat un ochi pe net să nu plec bou să mă întorc vacă fix de la aeroport. În Japonia, cetățenii români intră doar cu pașaport, fără să aibă nevoie de viză. În Iordania, turiștii românii independenți care au pașapoarte simple au nevoie de viză, dar aceasta se poate obține la aterizarea în aeroport contra sumei de 40 dinari iordanieni (aproximativ 60 dolari). Pașaportul trebuie să aibă 6 luni până la expirare. În Italia, după cum se știe, cartea de identitate valabilă e suficientă.

 

Am verificat rapid borseta. Am luat două portofele. Într-unul mi-am pus pașaportul, verificând data expirării. Totul era în regulă. Am completat asigurarea medicală de călătorie online, am printat-o și am pus-o alături de pașaport. Am mai adăugat în același loc cardul. În celălalt portmoneu am pus doar numerar, pentru că ar urma să îl folosesc mai des. Nu sunt paranoică, dar … Doamne feri’, paza bună păzește primejdia rea!

 

Toată lucrarea a durat maxim 35 minute. Am purces la eficientizarea spațiului, așa că m-am apucat să împachetez toate hainele să îmi încapă cât mai bine în geantă.

 

Am început să rulez temeinic hainele, fiecare tricou, fiecare pantalon. În timpul acesta mintea mea a prins fluturi. Când am spus prima oară “cum ar fi să…”? Dar cum va fi oare să…?

 

Iordania – de la “ An Idiot Abroad” la “ Femeie, pleci la Petra”!!!!

 

Prima oară când m-am gândit la Iordania ca destinație turistică se întâmpla într-un autocar (care semăna cu IRTA de pe vremuri – toată povestea o descoperiți pe blog) între Antakya și Damasc. În spatele meu erau doi studenți iordanieni care îmi povesteau cu drag despre țara lor și locurile pe care le-aș fi putut vizita.

 

Dar mi-am pus întrebarea cu adevărat  “cum ar fi să călătoresc în Iordania?”  văzând “An Idiot Abroad”. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar mie episodul în care Karl Pilkington ajunge la Petra mi-a lăsat în minte un citat memorabil. Britanicul era pus în tot felul de ipostaze stupide în călătoriile sale. Ajunge în Iordania și e pus să doarmă într-o peșteră  vis- a- vis de amfiteatrul din Petra. Așa idiot cum era, la finalul călătoriei conchide:  “better off living in the hole and look at a palace, than living in the palace and looking at the hole” (“mai bine trăiești într-o gaură și te uiți la un palat, decât să trăiești într-un palat și să te uiți la gaură”).

 

În lumea mea imaginară am intrat în pielea lui Pilkington și am continuat călătoria în Iordania filtrând experiența prin ochii propriei minți.

“Iordania Experience – a dream worth living“

 

Cumva, în mintea mea, ajung la Amman după-amiaza, înainte de înserat. Din geamiile orașului se aude aproape hipnotic ruga de seară. Îmi imaginez un oraș contemporan unde tradiția musulmană își găsește locul în stilul de viață și clădirile moderne peste care plutește rugăciunea musulmană.

 

Am suficient timp să dau o tură în orașul dintre timpuri și să ies la cină. Doar imaginându-mi bucătăria arăbească mi se declanșează valuri de salivă. Mâncarea lor este plină de savoare prin modul în care legumele, carnea de oaie (în special), iaurtul, uleiul de măsline și condimentele se pot alinia în feluri complementare de mâncare.  Îmi place maxim baba ganoush și mă văd în fața unui platou cu bunătăți locale, inclusiv aceste vinete gătite în stilul specific al iordanienilor. La ei se numește moutabel și, pe lângă vinetele specific pregătite, iaurtul cremos ar trebui să aducă un gust plăcut-răcoros.

Mă văd lingându-mi degetele până la coate, ajungând la cazare cu o burtă de greiere sătul. Intru încă o dată în rolul lui Pilkington și îmi spun “a dream worth living”. E, până la urmă, filozofia unei burți pline!

Petra –  te “recheamă” să îi descoperi istoria

 

Când mă bucur, o fac din tot sufletul, cu tot corpul. Mă văd cu un zâmbet larg cât Zidul Chinezesc când văd de la distanță  silueta cărămizie a orașului săpat în munte. Mă imaginez cum țopăi ca un copil (trecut demult de vârsta maturității) în timp ce înaintez pe aleile dăltuite cu migală de meșteri pietrari cu mult timp în urmă. Atât de mult că nici măcar oamenii de știință nu au putut data cu certitudine minunăția. Ca un paradox, un oraș vechi, fără vârstă, a fost descoperit abia la începutul secolului al XIX-lea,  ca abia în anul 1985 să fie declarat parte din patrimoniul universal UNESCO.

Manastire Petra Iordania - foto ChristianTour
Manastire Petra Iordania – foto ChristianTour

Rekem ( rechem) se numea Petra la origini. În orașul de comercianți și pietrari s-a dezvoltat o cultură complexă peste care și-a pus amprenta valurile de credințe și apartenență la cult. Au fost întâi politeiști, pentru o scurtă perioadă au fost creștini, ca mai apoi locul să fie învăluit de credința în profețiile mohamedane. Nici măcar nu se știe cât a trăit populația în creștinism sau sub religia musulmană.

 

Orașul Petra devenise un pol comercial în deșert. În 106 AD, romanii au absorbit regiunea Siriei (vechea graniță) în care se afla Petra, iar orașul a înflorit sub influența contropitorilor. Cumva, comunitatea din Petra împărtășește destinul vechii comunități dacice. Același an, același tip de schimbare. Apoi a venit cutremurul care a afectat orașul din stâncă, inclusiv infrastructura care asigura apa. Un oraș fără apă în deșert e sortit să devină obiectiv turistic. Fascinant, spectaculos, dar fără viață proprie.

 

Îmi revin din visare: Mâinile mele se opriseră răsucind un tricou. Îmi strig cu bucurie:”Femeie! Pleci la Petra!”

 

Mă uit la ceas, mă calmez și continui să așez în valiză hainele pe care le rulasem exemplar. Un tricou, al doilea tricou, al treilea tricou… și alunec în transa călătoriei încă o dată.

Japonia – Țara Soarelui Răsare sau țara în care oamenii aleg să vadă că soarele răsare?

 

Nu aș putea să identific în timp când mi-am adresat întrebarea “Cum ar fi să vizitez Japonia?” Am fost mai fascinată de japonezi, de oameni, decât de locurile în sine, de când am conștientizat catastrofele celui de al doilea Război Mondial. Ce putere are în el acest neam să renască din propria cenușă?

Tokio -Japonia - foto Christian Tour
Tokio -Japonia – foto Christian Tour

Mă văd în Tokio, în cele mai mari aglomerări urbane intrând în vorbă cu localnicii, încercând să înțeleg (cât pot înțelege într-un termen atât de scurt, într-o cultură total necunoscută mie!) care este imaginea lor asupra vieții, asupra lumii.   Mă imaginez intrând în cafenele și restaurante spunând “Moshimoshi” (bună ziua) și legând conversații cu ospătari sau oricine s-ar arăta dispus să intre în vorbă. Voi mânca orice mi se recomandă, fiindcă știu că până la urmă ești ce mănânci. În România se cunoaște sushi, care înțeleg că este un fel de mâncare de copii în Nippon. Voi începe cu misoshiru (supă pastă) și ingurgita orice altceva, chiar dacă nu știu ce ar putea conține. O dragă prietenă m-a învățat că bucătăria unui popor spune multe despre el și istoria lui. Și îi dau perfectă dreptate!

 

Voi merge în Kyoto să văd adevăratele grădini japoneze! Lângă liceul în care am învățat era un parc superb, Holland Park, în care exista un areal denumit Kyoto Gardens. Era făcut în parteneriat cu japonezii, păstra elementele originale, dar era adaptat climei londoneze și suprafeței relativ reduse.

 

Vizitam grădina japoneză mai des decât orice porțiune din acel spațiu verde. Aceasta pentru că verdele era mai intens, aranjamentele erau mai organizate, păunii se plimbau înfoiați, apele amenajate în cascade liniștit susurânde aduceau un calm aparte. Mai era ceva! Mă fascina un mecanism perpetuum mobile care își păstra ritmul ciclic fie ploaie, fie vânt.  Oare acesta să fie secretul japonezilor: își păstrează echilibrul, indiferent de forțele exterioare care pun presiune asupra lor? Oare această țară este originea soarelui (traducerea cuvântului japonez “nippon”) pentru că locuitorii aleg să vadă soarele răsărind?!!!

Kyoto - gradini japoneze - foto Christian Tour
Kyoto – gradini japoneze – foto Christian Tour

Este țara pe care îmi doresc cel mai mult să o descopăr, mă voi opri din reverie să nu mă trezesc cu idei preconcepute!

 

Farmecul Umbriei – de la o rugăciune plină de iubire, atribuită lui Francisc din Assisi, la o călătorie imaginară pe meleaguri Dumnezeiești de frumoase și cu mâncare ce pică la casa sufletului

 

Întrebarea “Cum ar fi să călătoresc în Umbria?” mi-a apărut în gând chiar anul trecut. Am găsit la un moment dat pe Internet (unde altundeva?!!!) o rugăciune profundă, ca o chemare la iubire Universală. Îi era atribuită lui Francisc din Assisi. Mi-am spus că lumea ar fi un loc mai frumos dacă orice religie, cult, sectă, mișcare spirituală de orice fel ar scoate la lumină un astfel de îndemn. Am căutat despre sfântul Francisc, întemeietorul Ordinului franciscan. Apoi despre Assisi și m-am trezit pedalând imaginar pe dealurile colorate ale Umbriei.

Assisi - Farmercul Umbriei - Italia - Foto Christian Tour
Assisi – Farmercul Umbriei – Italia – Foto Christian Tour

Ai grijă ce îți dorești că se întâmplă, zice o vorbă din bătrâni!  Acum se întâmplă de bine și îmi continui visarea. Mă văd în Perugia mâncând trufe albe și ciuperci porcini, ambele stropite cu ulei de măsline exact cât trebuie. Un pahar de vin roșu de Montefalco alunecă pe gâtul deja uns cu unul dintre cele mai bune uleiuri de măsline din Europa. De la chelner aflu unde se cântă jazz live și acolo mă opresc.

 

În tot cheful meu de a gusta Umbria vie, veselă, nu pot să nu reflectez  cum suferința poate naște o mare iubire pentru oameni. Mă refer la Sfântul Francisc.  Născut laic, se spune că Giacomo, un petrecăreț notoriu, alege calea spirituală după o boală grea devenind Francisc în lumea monahală. Începe să se adreseze necredincioșilor și, în timp, prin faptele sale devine sfântul săracilor.

 

Basilica Fracisc din Assisi (devenit sit al patrimoniului universal UNESCO în 2000) a devenit loc de pelerinaj după ce acest Sfânt a fost canonizat.  A fost construită la începutul secolului al XIII-lea și încă este un reper al credinței în minuni.

 

Mă opresc din visare și descopăr că am terminat de împachetat. Mai aveam încă o oră la dispoziție, așa că mă puteam bucura povestind celor dragi despre minunea care m-a lovit.

 

Pun mâna pe telefon:

 

– Mamă, plec la Petra!  spun dintr-o suflare.

– Care Petra, mamă?!!! aud vocea nedumerită a mamei.

 

***NB – articolul reprezintă o reverie condimentată cu experiențe personale. Este scris pentru Spring SuperBlog 2018 la provocarea Christian Tour. ***

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail