Călător prin Oltenia de sub munte

Vi s-a întâmplat să vă pierdeți pe cărarea lucrurilor, să porniți de la un obiectiv, să planificați un traseu și să realizați că v-ați îndepărtat demult de drumul pe care vi l-ați propus? Să faceți lucrurile sub presiunea de a face? Și în virtutea ”a face ce trebuie” să mai ratați să vă oferiți și unele bucurii mărunte? Să fiți acei cizmari fără pingele, până la urmă, când pasiunea vă e și job? Așa am simțit eu astăzi, uitându-mă la călătoria către Târgu Jiu, trecând prin Oltenia de Sub Munte.


Pe aici a trecut miorita- Oltenia
Poate aici a fost Miorița…


Norii se plimbau fumurii, leneși, lăsând totuși soarele să ne lumineze drumul, fără pericol de ploaie. Lumea Olteniei de Sub Munte, între cer și pământ oferea un spectacol gratuit, mut și colorat.

Am trecut prin sate unul, după altul.  Când am lăsat în urmă trovanții din Costești știam că mai e puțin până la Horezu, unde îmi propusesem o oprire.

Horezu – între olărit demn de patrimoniu intangibil UNESCO și kitch

Nu am mai fost în Horezu de ceva vreme, dar văzându-l acum mi-am amintit cât de aerisit era prima oară când m-am oprit la casele meșteșugarilor, cât de greu îmi era să aleg ceva pentru că aș fi cumpărat toate vasele, ceșcuțele sau oloaiele pentru sarmale. Acum mi s-a părut supra aglomerat, magazin lângă magazin, greu de străbătut.

Și acum mi-a fost greu să aleg ceva și până la urmă nu am luat nimic. Aceasta pentru că acum mi s-a părut că Horezu, deși olăritul în acest oraș a devenit parte din patrimoniul intangibil, a luat aspect de iarmaroc. Sunt puține farfurii tradiționale de Horezu, ce se pierd între tot felul de biblicuri de origine orientală. Am renunțat pur și simplu.

Horezu Vâlcea
La Horezu am preferat să mă uit peste gardul omului să văd verdele munților și înaltul cerului.

Am tot mers. Drumul și-a văzut de treaba sa, șerpuind calm, noi de a noastră urmându-l. Am lăsat în urmă intrarea către Polovragi, Baia de Fier (peștera Muierii), Măldărăști și am tot mers. Peisajul rămânea la fel de primitor, șoseaua părea mai veselă, ca o horă oltenească.

Am ajuns în Târgu Jiu în zi de sărbătoare, nici măcar acum nu știu ce se întâmpla. Dar despre Târgu Jiu voi povesti, Sper, curând.

Ce să vizitați în Oltenia de sub Munte

Acum nu prea am avut multe opriri, dar am tot călătorit în zona aceasta, așa că nu vă las doar cu impresiile unui drum pe repede înainte. Eu vi le spun așa cum le-am vizitat și cum mi le dictează memoria, voi le organizați cum vă pică  bine, alegeți ce vi se potrivește. Imaginile sunt și ele vechi, așadar nu aruncați cu pietre în fotograf. 🙂

Govora și Mănăstirea Govora

–  Govora e cunoscută pentru băi, deși lăcașul mănăstirii e vechi de când timpul. E aproape surprinzătoare, pare să aibă ziduri de cetate, păstrându-și căldura simplității. Grădina e colorată, vie, un amestec de piatră și flori care te duce cu gândul la o îmbinare între viață frumoasă și trăinicie.  Așa cum ar trebui să fie, de fapt, credința.

Manastirea Govora - Valcea
Mănăstire Govora – imaginea mea din arhiva- de primăvară

Mănăstirea dintr-un lemn

 frumoasă e povestea lăcașului, inginerească lucrare este edificiul, impresionanți sunt stejarii seculari din jur! Se spune că mănăstirea a fost făcută în urma unui vis, în care apărea că o icoană făcătoare de minuni ar fi fost în scorbura unui copac, iar din acel  stejar a fost construită mănăstirea. Dincolo de meșteșugul tâmplarilor, al dantelării lemnului, pe mine m-a lăsat mască faptul că erau inclusiv nituri făcute din lemn.

Mănăstirea dintr-un lemn - Vâlcea
Mănăstirea dintr-un lemn- nu dați cu pietre! Imaginea e slabă și veche. E tot ce mi-a rămas după ce hardul extern a dat ortu’.

Costești și Muzeul trovanților

– trovanții nu sunt niște creaturi SF sau cine știe ce orătănii, trovanții sunt pietre care cresc. Explicațiile sunt multiple (unele chiar SF!), dar se pare că magnetismul și umiditatea adună siliciul în acele forme de sculptură abstractă. Este impresionant. Posibil să crească uluitor, dacă ”binevoitorii” nu ar fura din pietre sau vandaliza locul din când în când.

–  din Costești există o intrare spre parcul Național Buila Vânturarița.

Mănăstirea Bistrița

Imensă, impunătoare, amplasată într-un cadru mirific.

Mănăstirea Arnota

  • primul lucru care îmi vine în minte este o exclamație ”mai aproape de cer!”. E veche de când timpul, a cărui amprentă o poartă, și o simplitate rar- întâlnită la clădirile ortodoxe. Se spune că lăcașul a fost la origine din lemn,  ctitorit de Matei Basarab.
Mănăstirea Arnota
Mănăstirea Arnota învăluită în ceață- iarăși foto de arhivă.

Mănăstirea Hurezi ( Horezu)

  • este un spectacol al arhitecturii brâncovenești, este o capodoperă într-un colț de rai.  Este una dintre primele mănăstiri (dacă nu chiar prima!) ctitorită de principele Brâncoveanu. Arcadele și coloanele poartă o blândețe aparte prin formele rotunjite, prin simplitatea ornamentelor. Am amintiri frumoase aici. În urmă cu ani, înainte de Paște, m-am oprit și m-am spovedit. Era un preot blând, cald, așa cum gândeam eu că ar trebui să fie un preot. Și pe bune, în acel an chiar mi-a fost bine! ( cât vedeam eu din acel bine, e altă poveste! 🙂 )

Cică denumirea de Horezu vine de la hurezi, o plantă de leac care creștea doar aici.

Chilii la Mănăstirea Hurezi – altă imagine adunată din vechiul blog.

Horezu și Olari  

– despre casa olăritului de Horezu, tocmai am scris. Adevărul e că Olari e mai aproape de adevăratul cocoș tradițional.

Polovragi

 în comuna oltenească se află mănăstirea și mai sus se află peștera (unde, nu știu dacă mai este aceeași ghidă, dar doamna aceea de vârstă respectabilă, cu o energie aparte și povestea în suflet m-a făcut să iubesc peștera). Circulă tot felul de istorioare despre acest loc, se spune chiar că aici ar fi trăit Zamolxix. Este evident o peșteră ce a fost locuită sau folosită drept adăpost de către strămoșii noștri, daci. Un spectacol îl oferă natura însăși, la Cheile Oltețului, unde apa sapă în munte, ca o graniță între Parâng și Munți Căpățânii.

Cuptor dacic în Peștera Polovragi
Cuptor dacic în Peștera Polovragi

Baia de Aramă și Peștera Muierii

– lungă ( dacă îmi amintesc corect – 900 m de vizitare),  întortocheată și cu povestea istoriei noastre, istorie care adăpostea femeile în peșteră pe vremuri aprige de bătălie. Sfatul meu este să fiți pregătiți să îngenuncheați la propriu! Sunt pasaje unde mersul piticului vă ajută să înaintați.

Culele oltenești – Măldărești

  • Greceanu, Maldăr – păstrează acea arhitectură superbă oltenească, iar cumva, casele boierești m-au făcut să văd că proprietarii erau dincolo de opulență, acestea fiind distinse prin eleganța simplă a formei și a culorii albe.

Poveștile sunt ale mele, unele istorii sunt istorii. Sfatul meu să mai citiți informații despre atracții și destinații și în alte locuri. https://ro.wikipedia.org/ e o resursă bună, încontinuu îmbogățită.

Cam atât pentru azi, mă întorc la scris alte chestii. Revin cu povestirea despre Târgu Jiu, un oraș cu o energie aparte. Chiar mi-ar plăcea să aflu părerea voastră despre Oltenia de sub munte și despre alte locuri de poveste.



TOATA POVESTEA ÎN ”CARTEA DESPRE ACCEPTARE” -Editura Letras .

Cumpără și citește sigur online.



Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail