Iarba își vede de treabă și apare viață. Există viață după ”dezolare”.

Am ieșit zilele trecute la o  plimbare pe lac și natura mi-a dat lecții. Am ieșit să îmi iau o doză de mișcare, aceasta pentru că ne dăm seama sau nu mișcare ne ajută să fim sănătoși și echilibrați, panica nu. 

Când spun lac mă refer la Văcărești, parcul natural,  locul pe care nu cu multă vreme în urmă îl descriam scriam drept ”dezolant”. Din unghiul și în momentul în care priveam la acea vreme, poate chiar așa îmi apărea. Eram înconjurată de natură uscată și pârjolită și cu greu puteam imaginea verde, speranță. Dar mă înșelam și asta a fost încă una dintre lecțiile pe care mi le-am primit de la natură. Unde fusese pârjol iarba a crescut într-un verde viu, ireal. În urmă cu două săptămâni nu aș fi crezut că e posibil. Acum văzând cu ochii, mă gândeam cât de mult s-ar schimba totul dacă am pune și noi mâna să o ajutăm. Dar nu despre ecologie vreau să vorbesc, ci despre lecția pe care natura ne-o dă. 

TOATA POVESTEA ÎN CARTEA DESPRE ACCEPTARE .

Cumpără și citește sigur online.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail