Top activități pe care să le faci în perioada distanțării fizice

7dec. - by admin - 0 - In Despre cursuri online Timp liber

Chiar dacă s-au mai relaxat restricțiile și avem deja luni bune de când s-a terminat lockdown-ul, poate să fie destul de dificil să ne adaptăm și să găsim activități care să presupună interacțiune fizică redusa. Cu siguranță îți este dor de acele vremuri în care puteai să mergi oriunde și să faci orice îți doreai, dar acest lucru nu înseamnă că nu poți găsi câteva activități utile dar și distractive în același timp pe care să le faci. 

Pentru a te inspiră, am creat o lista de activități pe care le poți pune în practică destul de ușor și, pe deasupra să ai parte și de o serie de avantaje. Așadar, te vom introduce direct în pâine și îți vom prezența ideile noastre: 

  1. Înscrie-te într-un club de carte online 

În ultimul timp au apărut foarte multe cluburi de literatură pe rețelele de socializare și nu numai, unde te poți înscrie. Aici vei putea vorbi despre cărțile pe care le-ai citit tu sau alți membrii, să vezi ce tipuri de cărți au mai apărut, să primeșți și să oferi recomandări. Mai ales dacă îți place să citeșți atunci este o activitate de care ai nevoie în viață ta. În plus, vremea începe să se răcească vei avea nevoie de o activitate relaxantă pe care să o poți face acasă. 

  1. Creează conținut video sau audio 

Poate fi un podcast, un canal de Youtube, un cont pe TikTok, un cont de Instagram sau chiar pe Facebook unde să creezi conținut cu o anumită tematică. Poate vrei să atragi atenția asupra unui anumit tip de subiect sau poate dorești să împărtășești din experiență ta de muncă. Indiferent ce ai alege, va fi o activitate foarte plăcută. Cu timpul, cine șție, poate vei reuși să și monetizezi conținutul video sau audio și atunci îți va putea genera și un mic venit suplimentar. 

  1. Creează grupuri de conversație pentru prieteni și familie

Mai ales atunci când prietenii sau anumiți membrii din familie pe care nu i-ai văzut de mult sunt în izolare, un grup de conversație, un cont pe Zoom, Face Time sau pe orice altă rețea de socializare va fi o idee foarte bună. Cu siguranță și lor le va plăcea ideea de a conversa cu ține prin video nu doar să te sune sau să îți scrie mesaje. 

  1. Scrie o carte 

Este una dintre cele mai productive și plăcute activități pe care le poți face. Mai ales dacă ai talent la scris și întotdeauna ți-ai dorit să lansezi o carte atunci acesta este momentul cel mai perfect pentru a face acest lucru. Poți să o vinzi sau poți să o păstrezi numai pentru ține și cercul tău de cunoștințe. În plus, există multe platforme pe care poți să publici un ebook sau edituri care pot să îți printeze cartea într-un anumit număr de exemplare. 

  1. Fă un curs online

Nu trebuie să fie neapărat un curs de calificare pentru un anumit domeniu, poate să fie și un curs de grădinărit, pictură, olărit sau creare de bijuterii handmade. Important este să îți acorzi timpul necesar pentru a urmă una dintre pasiunile tale. Un curs online este o oportunitate minunată să socializezi cu oameni care împart aceeași pasiune cu ține pentru un domeniu și vei putea cunoaște oameni care ar putea să devină și prieteni cu ține. 

  1. Fă o plimbare în parc

Mai ales acuma că este toamna, o plimbare în parc printre frunzele colorate te va umple de o stare de fericire nemărginită și te vei putea simți bine. Poți alege și parcurile mari, așa cum este Complexul Muzeal Astra din Sibiu, unde nu numai că te vei putea plimbă ci și să descoperi o mulțime de lucruri interesante. 

  1. Scoate la lumina fotograful din ține 

Indiferent de anotimp, vei putea găsi cadre foarte interesante în natură și fotografiatul este o activitate pe care o poți face respectând distanțarea socială. Indiferent de ceea ce îți place să fotografiezi, natură, copii, arhitectură, bijuterii, etc., vei putea să îți faci o colecție de fotografii și, cine știe, poate că vei organiza o galerie online în care să le împărtășești prietenilor de pe rețelele de socializare. Sau, dacă vrei să obții un venit în plus, poți să cauți diverse proiecte în care ești plătită pentru fotografie de produs. 

  1. Joacă board games cu familia 

Online sau împreună cu familia, este o activitate foarte plăcută mai ales pentru weekend. Având în vedere că toamna mai are foarte puțin și trece, în weekend-urile de iarnă vei avea nevoie de o activitate distractivă care să îi țină ocupați în special pe cei mici atunci când vremea de afară este nefavorabilă. Există foarte multe tipuri de board games precum puzzle, pictură pe numere, goblen, broderie manuală, Monopoly și nu numai. 

  1. Participa la evenimente online 

Sunt tot felul de conferințe, sesiuni de networking, festivaluri, concerte, care s-au mutat online. Participa împreună cu familia, prietenii sau chiar pe cont propriu. Mai ales la conferințe și sesiuni de networking online vei putea cunoaște foarte mulți oameni cu care poți face schimb de experiență sau chiar să legi câteva contracte pentru afacerea ta. 

  1. Fă sport online cu o grupa cu care să poți și socializa

Având în vedere că în ultima vreme din cauza restricțiilor nici nu mai știi dacă poți merge sau nu la sala pentru a te antrena, cea mai eficientă soluție este să te înscrii la sesiuni online unde vei putea socializa cu antrenorul și să îți continui antremantele așa cum ai face dacă ai merge la sala. Pe cât este de sănătos acest obicei pe atât este de practic. 

  1. Voluntariat la distanță 

Există atât de multe proiecte online de voluntariat încât tot ce trebuie să faci este să alegi ceva ce îți place și să te implici într-o activitate. Vom extinde lista prin a enumeră lucrurile pe care le poți face: citește pocești copiilor, gătește pentru cineva care a născut sau lasă mâncarea la ușa pentru a evita contactul direct, inițiază o linie telefonică pentru persoanele care au nevoie să vorbească, ajută un copil cu temele, adaugă subtitrări pe youtube, fă traduceri, participa la sesiuni de ecologizare în natură, oferă consultanță pe specializarea ta etc. Caută ONG-uri care au în derulare mai multe tipuri de proiecte și implică-te într-o acțiune care îți face plăcere. Întotdeauna este nevoie de o mâna de ajutor și este util să te implici orice ai ști să faci. 

Voluntariatul este o activitate care îți va oferi un sentiment de împlinire și bucurie. Mai ales atunci când vei vedea că prin implicarea ta ai reușit să ajuți pe cineva acel sentiment de împlinire nu se poate compară cu nimic altceva. 

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail